Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o dezvăluire care reiese din documente interne ale Ministerului pentru Românii de Pretutindeni referitoare la o situație îngrijorătoare pentru țara noastră.
Romania Libera:
(...) Potrivit Hotărârii de Guvern 291/2018, unele categorii de documente clasificate ale Ministerului pentru Românii de Pretutindeni se vor declasifica după un anume interval de timp, în funcție de specificul lor. Concret, pentru „studii și analize privind fenomenul migraționist și posibilele efecte destabilizatoare ale acestuia” se indică un termen de declasificare de 50 de ani în cazul în care documentele au caracter strict secret, respectiv un termen de declasificare de 30 de ani dacă au caracter secret.
De asemenea, există și documente cu caracter strict secret care prezintă „aspecte ale poziției României în problematica românilor de pretutindeni”, pentru care se impune, de asemenea, un termen de declasificare de 50 de ani.
Migranți economici
Hotărârea de guvern, fiind deja publicată în Monitorul Oficial, nu are caracter secret, dar ea nu oferă detalii suplimentare despre documentele clasificate ale Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Se poate presupune, ținânt cont de specificul activității acestei instituții, că documentele se referă nu la migranții care intră în România, venind, de exemplu, din Orientul Mijlociu, ci la românii care decid să-și părăsească țara.
Potrivit unui raport ONU din august 2017, România era a doua țară din lume afectată de fenomenul migrației, după Siria. Pe locul al treilea în studiul ONU privind migrația, după Siria și România, era plasată Polonia.
În acel studiu se menționa că diaspora reprezintă 17 la sută din populația totală a României. Spre deosebire de Siria – țară afectată de război, motivația românilor care își părăsesc patria este în principal cea economică. (Mai multe detalii AICI)
Adevarul:
(...) Criza iraniană este doar vârful aisbergului. Mai precis, este ultima explozie, adevărat cea mai vizibilă şi mai amplă, dintr-un şir de confruntări care s-au succedat între SUA şi UE, fiecare dintre ele semnificativă dar niciodată într-atât de importantă încât, la modul serios, să se profileze o problemă de sistem.
De data asta, problema cu Iranul a obligat semnatarii „acordului nuclear“ să se poziţioneze şi, în acest moment, ceea ce avem este o falie extrem de clară şi de adâncă între SUA cu angajamentul ferm al lui Trump de a impune „cele mai dure sancţiuni luate vreodată la adresa unui stat“ şi ceilalţi semnatari ai acordului care vor să-l continue şi să-l dezvolte.
După ce a renunţat succesiv la Tratatul transpacific (lăsând Chinei un imens şi totalmente nesperat spaţiu de joc) şi Acordul de la Paris asupra luptei împotriva schimbărilor climatice, Trump a decis această mişcare, tensionând foarte serios situaţia din Orientul Apropiat şi producând în câteva ore cel puţin două efecte directe care schimbă aproape din temelii decenii de negocieri diplomatice şi ameninţă ca, mai devreme sau mai târziu, să provoace rupturi poate ireversibile în echilibrul global de securitate. Pe de o parte, ieşind din joc, SUA lasă ca triada Rusia-Turcia-Iran să se aşeze mai bine în poziţia de garant al jocurilor din Orientul Mijlociu.
Pe de altă parte, obligă cele trei puteri europene (susţinute de poziţia absolut consonantă a diplomaţiei europene) să caute o soluţie de rezolvare a problemei iraniene alături de Rusia şi China.
O alianţă ad-hoc, neaşteptată prin ce s-ar putea dovedi dimensiunile ulterioare de cooperare căci, tocmai din cauza măsurilor americane de o duritate fără precedent, s-ar putea gândi o clauză comună Germania-Franţa-Marea Britanie-Rusia-China şi cu binecuvântarea UE pentru a răspunde sancţiunilor, cele care vor afecta economic mai mult sau mai puţin masiv multe ţările ale lumii care fac comerţ cu Iranul. Obligând pe toată lumea să aleagă, cu efect aproape imediat, de partea cui vor să fie în perioada următoare. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
Malaezia, stat multietnic din sud-estul Asiei, are un nou prim ministru, desemnat după o victorie istorică a opoziţiei la alegerile legislative. Mahathir Mohamad, noul şef al guvernului de la Kuala Lumpur, intră şi el, într-un fel, în istorie, întrucît devine cel mai vîrstnic lider de pe planetă, el are 92 de ani.
Cine spunea că oamenii politici ar trebui să se gîndească mai degrabă la pensie după o anumită vîrstă? Mahathir Mohamad demonstrează că un om politic, dacă îşi păstrează vitalitatea, poate juca un rol important chiar şi la vîrsta de 92 de ani. Ba chiar îşi poate schimba discursul politic, devenind un campion al libertăţii după ce a fost un autocrat. Mahathir Mohamad a mai fost premier între 1981 şi 2003, dar la acea oră i s-a reproşat mai degrabă autoritarismul.
Acum însă el reuşeşte performanţa de a cîştiga, în fruntea unui "Pact al speranţei", o coaliţie formată din mai multe formaţiuni de opoziţie, un scrutin care din 1957 a adus sistematic la putere partidul istoric, Organizaţia naţională a malaezienilor uniţi. Anul 1957 este şi anul cînd Malaezia, fostă colonie britanică, a devenit independentă.
Fostul prim-ministru, Najib Razak, instalat la putere în 2009, lasă în urma sa un bilanţ dezastruos, marcat de fraude enorme şi de mari tensiuni inter-etnice. (Mai multe detalii AICI)
