Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat azi la începutul ședinței de Guvern că a sesizat Curtea Constituțională cu privire la refuzul președintelui Klaus Iohannis de a emite decretele de revocare și respectiv numire a miniștrilor propuși în cadrul remianiere guvernamentale extinse propuse de Coaliția PSD-ALDE:
STIRIPESURSE.RO că prezintă sesizarea înaintatea judecătorilor constitiționali:
CONSULTAȚI AICI DOCUMENTUL ÎN FORMAT PDF
Subsemnata Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituția României și ale art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, formulez prezenta
CERERE
DE SOLUȚIONARE A CONFLICTULUI JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUȚIONALĂ
între Președintele României, pe de altă parte, și Guvernul României/prim-ministru, determinat de refuzul revocării și respectiv numirii unor miniștrii, la propunerea prim-ministrului.
- CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Ca urmare a unei remanieri guvernamentale, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat Decretului nr. 925 din 20 noiembrie 2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 982 din 20 noiembrie 2018, pentru încetarea unor funcții și numirea unor membri ai Guvernului României, în care se reține că, la propunerea prim-ministrului:
Se revocă din funcția de membru al Guvernului României următorii:
- Lia-Olguța Vasilescu - ministrul muncii și justiției sociale;
- Dănuț Andrușcă - ministrul economiei;
- George Vladimir Ivașcu - ministrul culturii și identității naționale;
- Petru Bogdan Cojocaru - ministrul comunicațiilor și societății informaționale;
- Ioana Bran - ministrul tineretului și sportului.
De asemenea, se ia act de demisia domnului Mihai-Viorel Fifor, ministrul apărării naționale, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.
Se numesc în funcția de membru al Guvernului României următorii:
- Gabriel-Beniamin Leș - ministrul apărării naționale;
- Marius-Constantin Budăi - ministrul muncii și justiției sociale;
- Niculae Bădălău - ministrul economiei;
- Valer-Daniel Breaz - ministrul culturii și identității naționale;
- Alexandru Petrescu - ministrul comunicațiilor și societății informaționale;
- Constantin-Bogdan Matei - ministrul tineretului și sportului.
Menționăm faptul că, pe lângă propunerile menționate, primul-ministru a solicitat revocarea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice si a ministrului transporturilor, cereri asupra cărora Președintele României a refuzat să se pronunțe, cu încălcarea atribuțiilor sale constituționale.
Corelativ acestei abordări, Președintele nu a emis niciun act cu privire la propunerile prim-ministrului de numire a unor noi titulari la Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în schimb a declarat public: „celelalte două candidaturi le consider nepotrivite și vor fi refuzate.” Nu a precizat când va face acest lucru, pentru că refuzul nu este consemnat în decretul mai sus menționat dar a exprimat clar, public, refuzul, precum și motivarea: ”nepotrivire”.
Urmând procedura statornicită ca urmare a interpretării general obligatorii dată textului constituțional de referință (art.85 - Numirea Guvernului) de către Curtea Constituțională, prim-ministrul a formulat o a doua propunere pentru ocuparea celor două posturi de ministru, propunere care nu a fost acceptata de Președintele României până la acest moment, acesta anunțând, tot public, că ”mai analizează situaţia numirilor celor doi miniştri.”
În acest timp, ambii titulari ai portofoliilor pentru care se propusese numirea de noi miniștri au demisionat din Guvern ( Lucian Șova la data de 22.11.2018 și Paul Stănescu la 26.11.2018 ), fiind incidentă ipoteza vacanței funcției de ministru. Altfel spus, în loc să procedeze la revocare și apoi la numirea noilor miniștri propuși, Președintele trebuie să ia act de demisie, să declare vacantă funcţia de membru al Guvernului și să numească miniști propuși. În cazul uneia dintre funcții, respectiv la Ministerul Transporturilor, la momentul formulării prezentei cereri, au expirat cele 15 zile prevăzute de art.6 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, ceea ce înseamnă că demisia a devenit irevocabilă. Cu toate acestea, Președintele României încă ”analizează” numirea celor doi miniștri propuși de prim – ministru pe posturile vizate inițial de remaniere cu consecința revocării și ulterior de demisie, cu consecința vacanței postului de ministru.
Considerăm că această ”analiză” prelungită nu are temei constituțional, fiind de fapt o opunere fățișă la cele statuate de Curtea Constituțională în interpretarea art.85 din Constituție, și constituie, de fapt, un refuz arbitrar/discreționat al Președintelui României de exercitare a unei competențe constituționale, adică exact ceea ce Curtea Constituțională a calificat ca fiind un ”veto” prohibit de dispozițiile constituționale. Acest refuz determină un conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Guvern/prim ministru, de natură să determine dificultăți și chiar blocaje la nivelul funcționării Guvernului, astfel cum vom demonstra în cele ce urmează.
II.ADMISIBILITATEA CERERII. NOȚIUNEA DE CONFLICT JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUȚIONALĂ. AUTORUL SESIZĂRII. PĂRȚILE IMPLICATE ÎN CONFLICT.
- Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională
În ceea ce privește noțiunea de conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr.53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 17 februarie 2005, că acesta presupune „acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor”. De asemenea, prin Decizia nr.97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.169 din 5 martie 2008, Curtea a reținut: „Conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale.” Curtea a mai statuat că textul art.146 lit.e) din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea”. Prin urmare, noțiunea de conflict juridic de natură constituțională „vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției” (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr.901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.503 din 21 iulie 2009).
- Autorul sesizării. Părțile în conflict
În privința sferei părților care ar putea fi parte a unui asemenea conflict, amintim prima decizie prin care Curtea Constituțională a României a tranșat asupra cadrului procesual al conflictelor juridice de natură constituțională, respectiv Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 (reținută ulterior ca precedent ori de câte ori au mai existat situații asemănătoare) în care s-au reținut următoarele: « în conformitate cu dispoziţiile art.146 lit.e) din Constituţie, Curtea Constituţională "soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice". În acest sens, autorităţi publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti. Pentru exercitarea competenţei prevăzute de Constituţie, Curtea este sesizată la cererea "Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii". Subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituieşte a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziţia constituţională nedistingând după cum autorităţile pe care le reprezintă sunt sau nu părţi în conflictul cu care sesizează Curtea».
Astfel, atât Președintele României cât și Guvernul și, respectiv, prim-ministrul sunt autorități cuprinse în Titlul III din Constituție iar primul-ministru este în drept să formuleze cererea cu privire la soluţionarea conflictului juridic de natură constituțională între Guvern/prim-ministru și Președintele României, cererea formulată fiind admisibilă atât sub aspectul calității procesuale a părților implicate cât și a autorului acesteia.
- Cererea supusă Curții
Pentru motivele expuse, cererea este admisibilă, încadrându-se în definițiile date de Curtea Constituțională în jurisprudența citată noțiunii de ”conflict juridic de natură constituțională”.
Raportat la cauza de față, sut îndeplinite condițiile ce rezultă din jurisprudența Curții Constituționale citată anterior pentru existența unui conflict juridic de natură constituțională, întrucât:
- există o situație conflictuală născută între Guvernul României, reprezentat de primul ministru, pe de-o parte, și Președintele României, pe de altă parte, generat de refuzul acestuia din urmă de a-și îndeplini atribuțiile constituționale;
- litigiul are un caracter juridic constituțional, în legătură cu întinderea și valorizarea competențelor autorităților publice antereferite.
- situația juridică are natură constituțională, vizând exercitarea competențelor consacrate constituțional ale celor două autorități.
- FONDUL CAUZEI
1.Consacrarea la nivel constituțional a atribuțiilor autorităților implicate în conflict. Numirea miniștrilor în caz de remaniere guvernamentală sau vacanță a postului
Rolul Președintelui și cel al prim-ministrului în procedura de remaniere guvernamentală sau vacanță a postului cu referire la cauza în speță (care nu are ca efect schimbarea structurii sau a compoziție politice a Guvernului) este consacrat de art. 85 alin.(2) din Constituție, care are următorul cuprins: „(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.”
Interpretarea ad litteram a textului impune constatarea şi concluzia că, în acest caz, Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea primului - ministru. Actul de decizie în această fază fiind prin definiție un act de voinţă, Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o altă propunere. Curtea Constituțională a statuat în acest sens, printr-o decizie pronunţată în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, că „în aplicarea art.85 alin.(2) din Constituție, Preşedintele României, neavând drept de veto, poate să ceară primului-ministru o singură dată, motivat, să facă o nouă propunere de numire a altei persoane în funcţia de ministru. Motivele cererii Preşedintelui României nu pot fi cenzurate de primul-ministru, care, în procedura prevăzută de art.85 alin. (2) din Constituție, nu are decât dreptul de a propune Preşedintelui numirea unui ministru, iar nu şi competenţă decizională. Ca şi în cazul exercitării celorlalte atribuţii prevăzute în Constituție, Preşedintele rămâne răspunzător politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, după cum primul-ministru şi Guvernul rămân răspunzători politic în faţa Parlamentului. În ceea ce priveşte posibilitatea primului-ministru de a reitera prima propunere, Curtea urmează să constate că această posibilitate este exclusă prin chiar faptul neînsuşirii propunerii de către Preşedintele României. Aşadar, primul-ministru are obligația să propună pentru funcţia de ministru o altă persoană.” (Decizia nr.98/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 22 februarie 2008).
Printr-o decizie anterioară, nr.356 din 5 aprilie 2007, pronunţată în soluţionarea altui conflict juridic de natură constituţională privind aplicarea art.85 alin.(2) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că Preşedintele României poate să ceară primului-ministru să facă o altă propunere pentru ocuparea unei funcţii de ministru rămase vacantă şi a precizat că Preşedintele nu are un drept de veto, excluzând astfel validitatea unui refuz nemotivat, arbitrar.
Rezultă de aici că refuzul de numire a miniștrilor se poate exercita o singură dată, motivat (adică nu arbitrar, discreționar), Președintele României având obligația acceptării celei de-a doua propuneri formulată de prim-ministru. Este o concluzie fundamentată deopotrivă pe dispozitivul și considerentele Deciziei nr.98/2008, unde Curtea Constituțională reține în mod expres faptul că ”În ceea ce priveşte numărul de cazuri în care Preşedintele României poate cere primului ministru să facă altă nominalizare pentru funcţia de ministru vacantă, Curtea constată că, pentru preîntâmpinarea apariţiei unui blocaj instituţional în procesul de legiferare, legiuitorul constituant a prevăzut la art.77 alin.(2) din Legea fundamentală dreptul Preşedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi înainte de promulgare, o singură dată. Curtea apreciază că această soluţie are valoare constituţională de principiu în soluţionarea conflictelor juridice între două sau mai multe autorităţi publice care au atribuţii conjuncte în adoptarea unei măsuri prevăzute de Legea fundamentală şi că acest principiu este de aplicaţiune generală în cazuri similare. Aplicată la procesul de remaniere guvernamentală şi de numire a unor miniştri în caz de vacanţă a posturilor, această soluţie este de natură să elimine blocajul ce s-ar genera prin eventualul refuz repetat al Preşedintelui de a numi un ministru la propunerea primului-ministru.”
Așadar Curtea Constituțională a exclus în mod expres orice posibilitate a Președintelui de a refuza cea de-a doua propunere de numire formulată de prim ministru.
Constatăm, totodată, că instanța constituțională s-a referit deopotrivă la situația remanierii și a vacanței postului de ministru, pe care le-a asimilat din punct de vedere al efectelor juridice în ceea ce privește actul de decizie al Președintelui României. În ambele situații, refuzul de numire a primei propuneri de miniștri atrage obligația prim-ministrului de a propune alți miniștri, cu obligația corelativă a Președintelui României de a numi miniștrii care fac obiectul celei de-a doua propuneri. Se observă în acest sens că textul constituțional analizat utilizează formula „remaniere guvernamentală sau vacanță a postului”, plasând două instituții juridice distincte pe același plan, ca premise având aceeași semnificație juridică în context. Legiuitorul a utilizat conjuncția disjunctivă "sau" care realizează, de principiu, joncțiunea între unități sintactice aflate pe același plan. Este deci evidentă intenţia de a se conferi un regim juridic identic celor două instituții în contextul reglementat, și anume al numirii miniștrilor. Atât remanierea, care are ca efect, potrivit art. 7 din Legea nr.90/2001, revocarea ministrului/miniştrilor, cât și vacanța postului, constituie premisele declanşării procedurii de numire a noului/noilor miniştri. Instituția numirii (iar nu cea a revocării sau vacanței postului de ministru) implică identificarea de către cei doi actori politici - Președinte și prim-ministru a unei soluții de numire a unui nou ministru. Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o altă propunere, pentru motivele și potrivit distincțiilor stabilite de Curtea Constituțională în jurisprudența menționată.
Precizăm și faptul că, potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, în unitatea lor dată de dispozitivul și considerentele pe care se fundamentează acesta.
2. Prevederile constituționale încălcate. Substanța confictului juridic de natură constituțională. Semnificații și consecințe
Astfel cum am arătat, în prezenta cauză, prim-ministrul s-a conformat obligației sale constituționale și a procedat la propunerea de noi miniștri pentru portofoliile de ministru menționate. Președintele refuză în continuare să emită decretele de numire în funcție, invocând o pretinsa ”analiză” pe care o face de peste două săptămâni.
Față de jurisprudența foarte clară a Curții Constituționale, ”analiza” Președintelui în această etapă este fără obiect, iar refuzul său absolut arbitrar. Analiza sa a purtat deja asupra primelor propuneri de numire. În acest sens Președintele României a precizat, într-o declarație de presă, că este nevoie de miniștri care performează foarte bine și a cerut Guvernului sa vină cu noi propuneri pentru cele două ministere. Rezultă de aici că refuzul numirii s-a datorat unei necorespunderi a persoanelor propuse pentru portofoliile corespunzătoare.
Numai în această logică poate fi analizată ”nepotrivirea” între persoana respectivă și portofoliul concret unde s-a propus numirea. Este o concluzie fundamentată pe interpretarea logică și sistematică a normelor de referință. Astfel, aprecierea pe care Președintele o face în privința numirii în funcția de ministru se raportează în mod necesar la portofoliul aferent funcției de ministru respective, la competența persoanei în cauză de gestionare în funcție de obiectul de activitate concret, de atribuțiile ministerului. Nu poate fi acceptată o altă teza pentru că, implicit, s-ar admite că actul Președintelui de refuz al numirii poate fi discreționar. Or, nicio autoritate publică nu poate fi discreționară în actele și faptele sale, pentru că, potrivit Constituției, nimeni nu este mai presus de lege. Ministerele și funcțiile de ministru nu sunt abstracţiuni, ci au determinări concrete, obiective, prin raportare la atribuții bine stabilite în sarcina fiecăruia dintre ministere/miniștri. Primul-ministru nu se prezintă cu propunerea de numire a unui ministru și atât, ci cu propunerea de ministru al unui minister anume. Astfel fiind, aprecierea Presedintelui în sensul că o persoană este "nepotrivită” pentru funcţia de ministru la un minister determinat, precum și refuzul de numire de către Președinte pe acest temei nu pot fi apreciate ca o „decădere", „descalificare" sau interzicere a accesului la o altă funcţie de ministru a respectivei persoane. „Nepotrivirea” nu poate viza, desigur, decât corespunderea pe funcția concretă de ministru pentru care persoana respectivă a fost propusă, iar nu pentru funcţia de ministru în sine.
Ca urmare, refuzul Președintelui de numire a unei persoane pentru funcţia de ministru corespunzător unui portofoliu nu exclude, de plano, posibilitatea prim-ministrului de a propune aceeaşi persoană pentru un alt portofoliu. Acest aspect rezultă cu claritate din Decizia Curții Constituționale nr.98/2008, general obligatorie. Curtea utilizează termenul a „reitera”, adică a repeta („în ceea ce priveşte posibilitatea primului-ministru de a reitera prima propunere, Curtea urmează să constate că această posibilitate este exclusă prin chiar faptul neînsuşirii propunerii de către Preşedintele României”). „Repetare” (reiterare) presupune identitate - în cazul de față, a fi propusă din nou aceeași persoană pentru aceeași funcție de ministru, adică la același minister. Excluderea „reiterării” propunerii, în sensul deciziei Curții Constituționale mai sus citată, nu presupune și excluderea propunerii pentru funcţia de ministru la alt minister. Chiar dacă persoana este aceeași, funcția este diferită, nu există identitatea persoană/funcție care să constituie temei al excluderii persoanei propuse respective de la numirea în funcție
După ce prim-ministrul a prezentat a doua propunere de numire, și câtă vreme a doua propunere nu este identică cu prima (aceeași persoană la același minister) obligația Președintelui este clară și imediată; în cazul de față, să ia act de demisii și să numească în funcții persoanele propuse de prim-ministru.
Este adevărat că nu există un termen constituțional expres pentru finalizarea acestei proceduri însă ”raporturile instituţionale dintre primul-ministru şi Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, trebuie să funcţioneze în cadrul constituţional al loialităţii şi al colaborării, pentru realizarea atribuţiilor constituţionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autorităţi; colaborarea dintre autorităţi este condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului” (a se vedea Decizia nr.356/2007). Loialitatea constituțională și principiul separației și echilibrului puterilor în stat, precum și întreaga filozofie, literă și spirit a art.85 din Constituție, astfel cum a fost interpretat de Curtea Constituțională în jurisprudența sa sunt în sensul că cea de-a doua propunere de numire atrage obligația imediată a Președintelui de a face numirea, tocmai pentru a nu se crea un blocaj instituțional.
Or, o amânare sine die a numirii – iată, în prezenta cauză, peste termenul legal în care demisia devine irevocabilă este împotriva Constituției și a deciziilor Curții Constituționale mai sus menționate. Așa cum arătam, aceasta constituie, de fapt, un refuz arbitrar/discreționat al Președintelui României de exercitare a unei competențe constituționale, adică exact ceea ce Curtea Constituțională a calificat ca fiind un ”veto” prohibit de dispozițiile constituționale. Acest refuz determină un conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Guvern/prim ministru, cu consecința unor blocaje la nivelul funcționării Guvernului.
CONCLUZII
Astfel fiind, supunem Curții Constituționale pronunțarea unei decizii prin care:
- să se constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvern/prim-ministru, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Președintelui de a da curs și celei de-a doua propuneri a prim-ministrului pentru numirea unor miniștri;
- să se soluționeze conflictul, în virtutea dispozițiilor art.142 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora Curtea Constituțională „este garantul supremației Constituției”, arătând conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze. În conformitate cu prevederile art.1 alin.(3), (4) și (5) din Constituție, România este stat de drept, organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor — legislativă, executivă și judecătorească, stat în care respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Aceasta înseamnă exercitarea de către Președintele României a competențelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituționale, cu obligația de a lua act de cele două demisii, de a declara vacante funcţiile de membru al Guvernului și de a numi noii miniștri propuși de prim- ministru, care și-a exercitat competența sa constituțională de a veni cu o a doua propunere după primul refuz al Președintelui.
PRIM – MINISTRU
VIORICA DĂNCILĂ
Secretar General al Guvernului
TONI GREBLA
