Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi cetăţeni români, morţi în două accidente auto în Belgia

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Doi cetăţeni români şi-au pierdut viaţa în două accidente auto care s-au produs luni în Belgia, relatează presa belgiană. Un accident a avut loc luni dimineaţă, pe şoseaua care leagă oraşul Anvers din Belgia de oraşul Eindhoven din Olanda, în direcţia de mers spre Olanda, conform poliţiei federale belgiene, citată de agenţia de presă Belga.

Un microbuz ce tracta o remorcă pe care se afla un alt vehicul a început să meargă în zig-zag din motive necunoscute, după care s-a oprit într-un parapet. La bordul microbuzului se aflau cinci cetăţeni români. Unul dintre pasageri a murit, în timp ce ceilalţi patru au fost răniţi şi au fost descarceraţi de pompieri.

Într-un alt accident, produs luni seară în regiunea Vielsalm, şi-a pierdut de asemenea viaţa un bărbat de origine română, conform publicaţiei sudinfo.be. În timp ce mergea pe şoseaua care leagă localităţile Baraque Fraiture şi Regné, bărbatul în vârstă de 46 de ani a deviat de la traiectorie şi s-a izbit cu maşina, o Dacia Duster, de copacii de la marginea drumului. Nici un alt vehicul nu a fost implicat în accident. Circumstanţele producerii dramei nu sunt deocamdată cunoscute, conform Agerpres. Bărbatul locuia în localitatea Vielsalm, era căsătorit şi avea doi copii, conform publicaţiei L'Avenir. Familia victimei abia venise să îi se alăture în Belgia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.