Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi copii, la spital cu fracturi după ce s-au jucat într-un leagăn destinat persoanelor cu dizabilităţi

smurd.ro
ambulanta smurd

Doi copii de 6, respectiv 8 ani au ajuns la spital cu fracturi la picioare, după ce s-au jucat în leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi aflat în parcul "Regele Mihai I" din municipiul Bistriţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), Camelia Strungari.

Ambele accidentări s-au produs în cursul zilei de luni.

"La UPU Pediatrie au ajuns ieri după-amiază (17 aprilie), doi minori afirmativ accidentaţi la leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi din Parcul Municipal Bistriţa. Este vorba despre o fetiţă de 6 ani, diagnosticată cu traumatism prin strivire al gleznei drepte şi fractură la ambele oase ale gambei drepte, şi despre un băiat de 8 ani, care a fost diagnosticat cu traumatism prin strivire al gleznei stângi şi fractură la tibia stângă. După analize, consultaţii de specialitate şi imobilizare în aparat gipsat a zonelor afectate de fracturi, ambii copii au fost externaţi cu recomandări şi tratament medical", a transmis reprezentanta SCJU Bistriţa.

Camelia Strungari a precizat că în această primăvară s-au înregistrat şi alte cazuri de copii accidentaţi la leagănul respectiv, aceştia suferind diferite contuzii la picioare, însă cazurile din a doua zi de Paşte au fost cele mai grave.

Leagănul pentru persoane cu dizabilităţi a fost montat în parc în urmă cu şase luni, în baza unui proiect depus pe bugetare participativă, informează Agerpres.

Viceprimarul municipiului Bistriţa, Sorin Hangan, a precizat, pentru AGERPRES, că leagănul pentru persoanele care se deplasează în scaun cu rotile este marcat ca având destinaţie specială, dar că va purta discuţii cu Poliţia Locală şi Direcţia de Servicii Publice pentru a găsi metode suplimentare de avertizare, astfel încât astfel de accidentări să nu se mai producă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.