DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Doina Pană, audiată la DIICOT

alba24.ro
doina pana

Fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a declarat că ar fi fost intoxicată cu mercur, iar vineri va fi audiată la DIICOT, conform România TV. De altfel, procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat, miercuri, că a fost începută urmărirea penală in rem pentru constituire de grup infracțional organizat și tentativă de omor după plângerea fostului ministru Doina Pană, precizând că încă nu există un suspect, dar că au fost audiate multe persoane.

„Problema e veche și nu aș fi intervenit dacă nu era acel articol de presă care duce în derizoriu o situație foarte gravă. Eram ministru al Pădurilor, în guvernul Tudose când s-a întâmplat. Am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima, am urmat tratament, dar mă simțeam tot mai rău. Am făcut apoi o analiză toxicologică unde am descoperit că am fost intoxicată cu mercur în cantitate mare. Am făcut plângere la poliție abia când am demisionat. E o anchetă în derulare și sper din suflet să îi prindă”, a spus Doina Pană, la Antena 3, miercuri seara.

Citește și: Cutremur pe piață! Opoziția anunță că Liviu Dragnea a concediat azi zeci de mii de oameni .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.