DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DOLIU în cinematografie. A murit un celebru actor din 'Star Wars'

myjourneytojesus.wordpress.com
lumanare

Actorul britanic Kenny Baker, care l-a interpretat pe robotul R2-D2 în șase dintre filmele din seria Star Wars, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunțat familia sa sâmbătă, relatează Reuters și AFP.

Baker, care are o înălțime puțin mai mare de un metru, suferea de multă vreme de probleme pulmonare, a precizat nepoata sa, Abigail Shield.

Scandal între Florin Mergea și Cristian Tudor Popescu

"A fost foarte bolnav în ultimii ani și ne așteptam la acest deznodământ fatal", a adăugat ea.

Un nepot al lui Kenny Baker, care avea grijă de bătrân, l-a găsit mort sâmbătă dimineață, scrie Agerpres.

Firea lămurește zvonurile că vrea locul lui Dragnea

"Suntem cu toții foarte mândri de ce a realizat în viața sa, de fericirea pe care a adus-o în întreaga lume", a spus Abigail Shield.

Kenny Baker a jucat rolul micului robot R2-D2 în filmul original "Star Wars", în 1997, și în cele cinci filme care au urmat în aceeași serie.

Numele său a fost menționat anul trecut pe genericul celui de-al șaptelea episod, "Trezirea forței", și a asistat, în scaun cu rotile, la premiera europeană a filmului de la Londra, în decembrie anul trecut.

Baker a mai jucat și în filme culte ale anilor '80, precum Flash Gordon sau "Bandits, Bandits" al lui Terry Gilliam.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.