Donald Trump, despre medicii care l-au tratat: 'Cu ajutorul lor, mă simt bine'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-10-2020

Actualizat: 03-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: captura Twitter

Donald Trump, preşedintele SUA, a mulţumit pe reţelele de socializare personalului medical de la Walter Reed Medical Center pentru contribuţia în lupta împotriva noului coronavirus, el fiind internat pentru tratament, relatează News.ro.

"Doctorilor, asistenţilor şi tuturor celor de la marele Centru Medical "Walter Reed" şi altor persoane din alte instituţii incredibile care s-au alăturat lor, sunt grozavi! Un progres nemaipomenit a fost făcut în ultimele 6 luni împotriva "Ciumei". Cu ajutorul lor, mă simt bine", a scris Trump pe Facebook.

Într-un alt mesaj, preşedintele SUA a scris: "Măreaţa noastră ţară vrea şi are nevoie de stimuli. Să lucrăm împreună şi să o rezolvăm. Vă mulţumesc!".

Donald Trump, care a fost diagnosticat cu Covid-19, se simte bine, nu are nevoie de oxigen, nu mai are temperatură, poate să respire, se poate plimba, au declarat, sâmbătă, medicii care îi monitorizează starea de sănătate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri