Donald Trump i-a oferit graţierea lui Julian Assange: I-a pus o singură condiție, refuzată de fondatorul WikiLeaks

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 18-09-2020

Actualizat: 18-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: DW

Preşedintele american, Donald Trump, i-a oferit graţierea lui Julian Assange dacă acesta dezvăluia sursa piratării emailurilor Comitetului Naţional Democrat în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2016, a declarat avocata fondatorului WikiLeaks, în faţa unui tribunal din Londra, transmite vineri Reuters.

Avocata Jennifer Robinson a declarat că a participat la o întâlnire în care un fost membru republican al Camerei Reprezentanţilor, Dana Rohrabacher, şi Charles Johnson, cunoscut ca având legături strânse cu echipa de campanie a lui Trump, au făcut această ofertă, scrie agerpres.ro.

Citește și: Magistrații de la Curtea de Apel București au hotărât să amâne judecarea apelului în dosarul ‘Colectiv’

'Propunerea prezentată de congresmanul Rohrabacher a fost ca dl Assange să identifice sursa postărilor din campania din 2016 în schimbul unei forme de graţiere', a afirmat Jennifer Robinson, într-o declaraţie dată ca martor Curţii.

Australianul de 49 de ani se luptă să oprească extrădarea sa în Statele Unite, unde este acuzat de conspiraţie în vederea piratării unor computere guvernamentale şi de încălcarea unei legi privind spionajul, în urma publicării unor telegrame confidenţiale de către WikiLeaks între 2010-2011.

Citește și: Klau Iohannis: V-aţi mobilizat exemplar şi acest lucru îmi arată că se poate .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri