Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump își plânge de milă, în plină procedură de demitere: 'Este o linșare'

Agerpres
Donald Trump

Donald Trump compară de-acum procedura de destituire care-l vizează în scandalul ucrainean cu o ”linşare”, un cuvânt foarte sensibil în Statele Unite, după ce a denunţat o ”vânătoare de vrăjitoare” şi o ”hărţuire”, relatează AFP potrivit news.ro

”Într-o zi, dacă un democrat devine preşedinte, iar republicanii câştigă Camera Reprezentanţilor, chiar şi o cu o marjă mică, ei pot lansa o procedură de inculpare (impeachment) a preşedintelui, chiar fără respectarea procedurilor, fără echitate şi fără drept”, a scris pe Twitter preşedintele american.

Citește și: Rareș Bogdan pulverizează PSD: De asta a atacat la baionetă independența Justiției

”Toţi republicanii trebuie să-şi amintească la ce asistă aici: o linşare”, a adăugat el.

”Dar noi vom câştiga!”, a conchis el.

Folosirea unui cuvânt care trimite, în Statele Unite, la istoria sclaviei şi la segregarea rasială a provocat reacţii dure.

”Este ruşinos să foloseşti cuvântul «linşare» pentru a descrie faptul că eşti ţinut responsabil de faptele tale”, a reacţionat Julian Castro, unul dintre candidaţii în alegerile primare democrate în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.