Preşedintele republican Donald Trump a declarat pe reţeaua sa Truth Social că eşecurile electorale suferite de partidul său în mai multe scrutine locale se explică în special prin faptul că numele său nu a fost pe buletinul de vot şi prin blocajul bugetar interminabil din Statele Unite, conform news.ro.
„TRUMP NU A FOST PE BULETINUL DE VOT ŞI SHUTDOWN-UL AU FOST CELE DOUĂ MOTIVE PENTRU CARE REPUBLICANII AU PIERDUT ALEGERILE DIN ACEASTĂ SEARĂ”, a scris preşedintele american pe Truth Social într-o primă reacţie după eşecul electoral suferit de republicani în mai multe scrutine locale, cel mai important fiind cel pentru alegerea primarului New Yorkului, oraşul natal al lui Trump, unde şi-a clădit cariera de miliardar.
Victorii ale democraților
Democraţii au câştigat marţi trei scrutine importante, primele de la revenirea lui Donald Trump la preşedinţie, promovând o nouă generaţie de lideri şi oferind partidului aflat în dificultate un impuls înaintea alegerilor pentru Congres de anul viitor.
În New York, Zohran Mamdani, un socialist democrat în vârstă de 34 de ani, a câştigat cursa pentru primărie, încununând o ascensiune fulminantă şi improbabilă, de la un legislator statal anonim la una dintre cele mai vizibile figuri democratice ale ţării. Iar în Virginia şi New Jersey, democraţii moderaţi Abigail Spanberger, 46 de ani, şi Mikie Sherrill, 53 de ani, au câştigat alegerile pentru funcţia de guvernator cu un avans considerabil.
„Dacă cineva poate arăta unei naţiuni trădate de Donald Trump cum să-l învingă, acela este oraşul care l-a lansat. Şi dacă există vreo modalitate de a-l înspăimânta pe un despot, aceea este prin eliminarea condiţiilor care i-au permis să acumuleze putere”, a declarat Mamdani în faţa unei mulţimi zgomotoase de susţinători. „Aşadar, Donald Trump, ştiu că ne urmăreşti, aşa că am patru cuvinte pentru tine: dă volumul mai tare!” - l-a provocat Mamdani pe preşedintele republican.
Alegerile de marţi au oferit un barometru al modului în care americanii răspund celor nouă luni tumultoase ale mandatului lui Trump, dar analiştii spun că este încă prea devreme pentru a prevedea o tendinţă pentru alegerile de la jumătatea mandatului său, care au loc la finalul anului viitor.
Trump a folosit în repetate rânduri prerogativele preşedintelui împotriva rivalilor politici şi, înainte de alegerile de marţi, a ameninţat că ar putea reţine miliarde de dolari din fondurile federale destinate oraşului New York dacă Mamdani, un socialist democratic, va fi ales. Aceasta ar urma reducerilor anterioare de fonduri efectuate de administraţia Trump în cadrul unor mişcări politice care vizează liderii democraţi din Congres, tot din acest oraş.
„Dacă ai un comunist care conduce New York-ul, tot ce faci este să iroseşti banii pe care îi trimiţi acolo”, a declarat Trump duminică la emisiunea 60 Minutes a CBS. Marţi seara, în seria de mesaje postate pe Truth Social după ce a fost clar cine a câştigat la New York, Trump a recomandat să fie revăzut acest interviu.
Shutdown-ul din SUA, un motiv al eșecului electoral
În ceea ce priveşte al doilea motiv pentru care Trump explică eşecul electoral de marţi - paralizia bugetară, Statele Unite au intrat miercuri în a 36-a zi de shutdown, depăşind astfel recordul de până acum al celui mai lung blocaj financiar din istoria ţării, stabilit în 2019, în timpul primului mandat al lui Donald Trump.
De la 1 octombrie, odată cu expirarea bugetului federal, republicanii şi democraţii din Congres nu reuşesc să ajungă la un acord pentru a elimina acest blocaj care pune sute de mii de funcţionari în şomaj tehnic, perturbă plata ajutoarelor sociale şi destabilizează chiar şi traficul aerian.
Într-o coincidenţă calendaristică, acest record a survenit la scurt timp după anunţarea rezultatelor mai multor alegeri cheie, în care democraţii au obţinut victorii importante. Virginia, cu Abigail Spanberger, şi New Jersey, cu Mikie Sherrill, au ales candidate democrate ca noi guvernatoare, în timp ce New York l-a ales pe progresistul Zohran Mamdani ca primar. Californienii au aprobat şi un text care vizează remodelarea hărţii electorale, ca răspuns la o mişcare similară a republicanilor în Texas.






























Comentează