Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Tusk, despre Brexit: 'Cred că sunt şanse să avem un acord până la sfârşitul anului'

reuters
donald tusk

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat sâmbătă că este posibil să se ajungă la un acord cu Marea Britanie înainte de sfârşitul anului în curs în ce priveşte ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană (UE), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Vom încerca în octombrie (...) şi cred că sunt şanse să avem un acord până la sfârşitul anului", a spus Tusk în marja unei conferinţe la Cracovia. 

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a arătat neobişnuit de optimist, sâmbătă, în ce priveşte posibilitatea de a se ajunge la un acord. "Am motive să cred că potenţiala apropiere dintre cele două părţi s-a accentuat în ultimele zile", a declarat Juncker pentru media austriece, preluate de Press Association.

Citește și: Mike Pompeo susține că în cursul discuțiilor cu oficialii de la Phenian va ridica și problema cetățenilor japonezi răpiți de Coreea de Nord

Liderii statelor UE vor avea în seara de 17 octombrie o cină de lucru la Bruxelles, la care vor discuta despre un posibil acord cu Marea Britanie privind Brexitul, a indicat miercuri agenţia Reuters. Reuniunea convocată de Donald Tusk va precede summitul ordinar programat pentru a doua zi, la acesta din urmă participând şi premierul britanic Theresa May. Conform unor oficiali din cadrul instituţiilor europene, liderii europeni speră ca la această reuniune să convină un acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.