Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dorin Florea a fost achitat în dosarul finanţării echipei de fotbal din Târgu Mureș

evz.ro
dorin florea

Tribunalul Harghita l-a achitat, joi, pe fostul primar din Târgu Mureş, Dorin Florea, pe alţi opt inculpaţi, precum şi Asociaţia Sportivă "Fotbal Club ASA 2013" în dosarul finanţării echipei de fotbal locale. Hotărârea nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Tribunalul Harghita a hotărât achitarea lui Dorin Florea pentru acuzaţia comiterii infracţiuni de abuz în serviciu, întrucât "fapta nu este prevăzută de legea penală".

De asemenea, alături de Dorin Florea, pe acelaşi considerent că "fapta nu este prevăzută de legea penală" au fost achitaţi şi funcţionarii din cadrul Primăriei Târgu Mureş, Kiss Imola, la acea vreme director economic al municipiului, Cioban Maria, fost secretar al municipiului, Ioan Fărcaş, Emil Măceşan, Maior Sergiu Claudiu, fost consilier al primarului, şi doi consilieri locali din acea perioadă Benedek Istvan şi Bako Laszlo Attila.

Tribunalul Harghita l-a achitat şi pe fostul preşedinte al ASA Târgu ureş, Ioan Nucu Man, care a fost acuzat de DNA de complicitate la abuz în serviciu, deturnare de fonduri, în formă continuată (105 acte materiale) şi de spălare de bani, precum şi Asociaţia Sportivă "Fotbal Club ASA 2013" (Fotbal Club Municipal) Târgu Mureş, pentru spălare de bani, pe considerentul că "faptele nu există".

Instanţa de judecată a respins pretenţiile părţii civile formulate de Municipiul Târgu Mureş şi a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa procurorului din data de 01.07.2015 pe bunurile lui Ioan Nucu Man.

În acelaşi timp, instanţa a dispus ridicarea sechestrului pe sumele de bani din conturile ASA Târgu Mureş, până la concurenţa sumei de 7.053.000 lei.

Acuzațiile DNA

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arăta că, în data de 18 iulie 2013, primarul de atunci Dorin Florea, "şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Municipal Târgu Mureş, întrucât aceasta avea obligaţii de plată neonorate privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat".

DNA arăta că fostul primar, beneficiind de sprijinul lui Bako Laszlo Attila şi Măceşanu Emil Virgil, ar fi iniţiat, "în condiţii ilegale", un proiect de hotărâre de consiliu local, "care a stat la baza adoptării, în mod ilegal", la data de 25 iulie 2013, a hotărârii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 7.500.000 lei pentru sezonul competiţional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Târgu Mureş şi Fotbal Club Municipal Târgu Mureş.

Secretarului Primăriei Municipiului Târgu Mureş, Maria Cioban, i se imputa că ar fi contrasemnat documentul respectiv, iar consilierii Maior Sergiu-Claudiu, Benedek Istvan şi Fărcaş Ioan, care erau şi membri în Consiliului Director al ASA, ar fi cunoscut faptul că "entitatea respectivă înregistra obligaţii legale restante către bugetul de stat, neputând astfel beneficia în condiţii legale de finanţare de la bugetul local al municipiului Târgu Mureş".

Procurorii DNA au susţinut că primarul ar fi încheiat şi a semnat, "în condiţii ilegale, ca reprezentant al municipiului Târgu Mureş, alături de inculpata Kiss Imola, în calitate de director economic, un contract de asociere cu Asociaţia Sportivă Fotbal Club Municipal Târgu Mureş, contract vizat de inculpatul Măceşanu Virgil în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociaţii sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă".

DNA susţinea că Dorin Florea şi Kiss Imola ar fi beneficiat de ajutorul lui Ioan Nucu Man, care ar fi omis să le aducă la cunoştinţă faptul că asociaţia sportivă înregistra obligaţii legale restante către bugetul de stat în sumă de 3.578.387 lei, "neputând astfel beneficia în condiţii legale de finanţare de la bugetul local al municipiului Târgu Mureş".

"Efectiv, asociaţiei sportive amintite mai sus i-a fost virată suma totală de 7.053.000 lei, din care inculpatul Man Ioan Nucu, cunoscând că banii provin ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, a achitat obligaţii către bugetul general consolidat al statului în suma totală de 551.831 lei şi către o unitate bancară, cu titlu de rambursare credit, în valoare de 600.000 lei. Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Târgu Mureş cu suma de 7.053.000 lei, plătită asociaţiei sportive în perioada 21.08.2013 - 31.05.2014, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Târgu Mureş. În cauză, D.G.R.F.P. Braşov - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş s-a constituit parte civilă cu suma de 7.215.121 lei", arăta DNA, într-un comunicat de presă, în data de 16 decembrie 2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.