Dosar penal pentru un bărbat care a încălcat ordinul de protecţie cerut de mama sa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-12-2022

Actualizat: 06-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"La data de 05 decembrie, în jurul orei 17,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud s-au deplasat la locuinţa unei femei de 59 ani din localitate, după ce aceasta a sesizat faptul că fiul său, un bărbat de 41 ani, împotriva căruia este emis ordin de protecţie, a venit la domiciliul său şi ar fi pătruns în locuinţă", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit poliţiei, în urma unui eveniment petrecut între cei doi, în luna octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, iar la începutul lunii noiembrie, prin sentinţa civilă a Judecătoriei Adjud, a fost emis ordin de protecţie definitiv, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de mama sa şi domiciliul ales din municipiul Adjud.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri