DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dosarul tragediei din Apuseni, preluat de parchetul militar

accident-aviatic
Până în prezent au fost audiate 29 de persoane. Urmează să fie audiate persoane de la Romatsa și cele care au coordonat celula de criză. trebuie să explice cum au pus în practică atribuțiile de serviciu. Iata comunicatul:
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
        Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au încheiat un prim stadiu al cercetărilor în cauza privind accidentul aviatic din data de 20.01.2014, efectuându-se până în prezent:
        - cercetarea locului producerii accidentului;
        - ridicarea mijloacelor materiale de probă;
        - audierea persoanelor vătămate în accident, a persoanelor care au participat, în diferite calităţi, la operaţiunile de salvare, medici de urgenţă etc. Au fost audiaţi 28 de martori din cadrul ISU, SMURD, personal silvic, jandarmi, localnici, precum şi cele 5 persoane vătămate.
        S-a dispus, de asemenea, efectuarea unor rapoarte medico-legale, s-au solicitat şi depus documentele relevante de la instituţiile în cauză.
        Mijloacele materiale de probă ridicate de la locul producerii accidentului (aparatul GPS şi staţia ELT) au fost predate investigatorilor CIAS, urmând a fi  trimise spre examinare la un laborator de specialitate.
        Din actele de urmărire penală realizate până în prezent a rezultat că se impune audierea unor persoane din cadrul unor instituţii centrale ale statului, cu atribuţii în gestionarea situaţiei de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, persoane având calităţi ce atrag competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare.
        Pentru acest motiv, prin ordonanţa din data de 4 februarie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acestei cauze în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia parchetelor militare, care va continua ancheta în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.