Dosarul unei crime care a îngrozit Italia va fi redeschis după 51 de ani

Article thumbnail

Sursă foto: Private Collection / Bridgeman Images

Investigațiile în cazul care a șocat Italia în urmă cu mai bine de 50 de ani va fi redeschis. Autoritățile judiciare din Italia au autorizat reluarea investigațiilor privind uciderea celebrului regizor, scriitor și poet Pier Paolo Pasolini. Decizia a fost luată după ce au apărut noi probe în acest caz.

Pier Paolo Pasolini a fost una dintre cele mai importante și controversate personalități culturale ale Italiei, cunoscut atât pentru creațiile sale cinematografice și literare, cât și pentru pozițiile politice de stânga și criticile adresate societății italiene.

Cazul Pier Paolo Pasolini

Cazul Pier Paolo Pasolini este unul dintre cele mai controversate. Cineastul, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit mort la 2 noiembrie 1975, într-o localitate de pe litoralul din apropierea capitalei italiene. Trupul său, care prezenta urmele unei agresiuni violente, a fost descoperit de un tâmplar. Circumstanțele crimei au provocat un puternic impact public și au alimentat, timp de decenii, numeroase controverse.

Pier Paolo Pasolini venetia

Un tânăr de 17 ani a recunoscut crima, dar ulterior și-a schimbat declarațiile

La scurt timp după descoperirea cadavrului, Giuseppe Pelosi, un tânăr de 17 ani care practica prostituția, a mărturisit că l-a ucis pe Pasolini.

Acesta a susținut că regizorul îl abordase la Roma pentru o întâlnire sexuală. Pelosi a fost ulterior condamnat la nouă ani de închisoare pentru omor.

În anii următori, însă, versiunea sa asupra evenimentelor s-a modificat în repetate rânduri. În unele declarații, Pelosi a afirmat că a acționat singur, în timp ce în altele a susținut că la locul crimei s-ar fi aflat încă trei persoane sau chiar un grup mai numeros.

În 2005, în timpul unei apariții la televiziunea italiană, acesta și-a retras mărturisirea inițială, scrie Mediafax.

Giuseppe Pelosi a murit în 2017, fără ca toate contradicțiile din declarațiile sale să fie clarificate.

Ipoteze în cazul morții cineastului

De-a lungul timpului, în spațiul public au circulat ipoteze privind o posibilă implicare a crimei organizate, a unor grupări de extremă dreapta sau a unor persoane care ar fi încercat să îl șantajeze pe regizor. Aceste scenarii nu au fost demonstrate printr-o concluzie judiciară definitivă.

Noi informații ar putea conduce la audierea unei persoane neinterogate anterior

Reluarea investigațiilor a fost solicitată de avocatul penalist Stefano Maccioni, care cercetează circumstanțele morții lui Pasolini de aproximativ 18 ani.

Potrivit declarațiilor oferite celor de la The New York Times, avocatul a transmis procurorilor, în noiembrie 2025, un dosar care conține elemente noi. Printre acestea se află informații referitoare la existența unei persoane care ar putea cunoaște detalii relevante despre crimă, dar care nu ar fi fost audiată până în prezent de anchetatori.

Maccioni a precizat că procurorii l-au informat săptămâna trecută că poliția judiciară a primit instrucțiuni pentru reluarea investigațiilor.

Avocatul a ales să facă publică decizia luni, 2 noiembrie, la împlinirea a 51 de ani de la descoperirea trupului neînsuflețit al cineastului.

Pier Paolo Pasolini 2

Ancheta a mai fost redeschisă, fără rezultate definitive

Nu este prima încercare de clarificare a circumstanțelor în care a murit Pier Paolo Pasolini.

La solicitarea aceluiași avocat, procurorii din Roma au deschis o nouă investigație în 2010, însă aceasta a fost închisă după cinci ani.

Alte cereri formulate în 2016 și 2023 au fost respinse de autoritățile judiciare.

Stefano Maccioni, autorul a două cărți dedicate cazului, s-a declarat moderat mulțumit de noua decizie, subliniind că investigația ar putea necesita mult timp.

„Sunt prea multe lucruri care nu se leagă”, a declarat avocatul.

Acesta consideră că informațiile adunate în ultimii ani reprezintă doar fragmente ale unui dosar mult mai complex, dar speră că noile verificări vor permite reconstituirea mai precisă a evenimentelor din noaptea crimei.

Deocamdată, autoritățile italiene nu au anunțat identificarea unor noi suspecți sau formularea unor acuzații. Reluarea anchetei oferă însă o nouă posibilitate de investigare a morții cineastului, la mai bine de jumătate de secol de la tragedie.

Cine a fost Pier Paolo Pasolini

Pier Paolo Pasolini a fost un intelectual italian de stânga, considerat a fi printre cei mai mari artiști și intelectuali italieni ai secolului al XX-lea. În cinematografie s-a remarcat inițial ca scenarist, iar ulterior a devenit un important regizor de film, recunoscut și premiat pe plan internațional. A fost, de asemenea, poet, scriitor și publicist.

Opera sa este caracterizată de analiza transformărilor societății italiene de după cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând o critică a burgheziei și a consumerismului. A scris romane despre săracii din Roma, devenind scenarist în 1950.

Filmele sale au stârnit controverse datorită subiectelor alese, ideilor puse în dezbatere și a raportării la sexualitate. Printre ele se numără Mama Roma (1962), Teorema (1968), Il Decameron (1970) și Salò o le 120 giornate di Sodoma (1975).

A fost inclus în Canonul occidental al lui Harold Bloom, iar trei filme ale sale au fost selectate pentru conservare în proiectul 100 film italiani da salvare, inițiat în cadrul Festivalului de film de la Veneția.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură6°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri