Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOVADA: După ce a minţit în propriul CV, Theodor Paleologu recidivează

B1.ro
paleologu

Băgat în seamă pentru numele de referință pe care îl poartă, Theodor Paleologu ne arată că, deși pozează într-un personaj cult, nu este decât același tip de politician cu care ne-am obişnuit. După ce STIRIPESURSE.RO a semnalat faptul că în CV-ul public al lui Paleologu, de pe site-ul Camerei Deputaţilor, era menţionat că ar fi fost conferenţiar, deşi nu a obţinut niciodată acest titlu academic, fostul ministru s-a apărat lansând acuzaţii la adresa publicaţiei şi susţinând public lucruri neadevărate. Dovezile acestei realităţi, în cele ce urmează.

În CV-ul lui Theodor Paleologu de pe site-ul Camerei Deputaţilor se menţiona până recent că acesta ar fi fost "conferentiar titular" la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi. Informaţia a fost însă infirmată într-un comentariu pe Facebook de rectorul Sorin Bocancea. Am încercat să-l contactăm telefonic şi în scris pe Theodor Paleologu pentru a obţine o reacţie, însă cum acesta a respins apelurile, iar mesajul scris a rămas fără răspuns, am publicat primul articol pe această temă: "'Preşedintele învăţător', un impostor universitar? Paleologu nu a fost niciodată conferenţiar titular, aşa cum pretinde oficial".

A doua zi, Theodor Paleologu scria pe Facebook, fără să facă vreo trimitere la articolul publicat de stiripesurse.ro, că nu îşi explică "această șocantă descoperire", exprimându-şi speranţa că "este o simplă eroare a serviciilor IT ale Camerei Deputaților". "Nu am fost nici referent, nici asistent suplinitor, nici asistent titular, nici lector titular, nici conferențiar titular și nici șef de catedră la universitățile ieșene menționate", mai scria Paleologu. Considerând că este o replică la articolul publicat de stiripesurse.ro, am publicat un nou articol, cu titlul "Theodor Paleologu, despre eroarea din CV-ul său public: 'Nu știu ce să cred despre această șocantă descoperire'".

Termenul folosit - "eroare" - implică în mod normal buna-credinţă a celor implicaţi. Theodor Palelogu nu a fost însă mulţumit cu această formulare şi a răbufnit pe Facebook: "Știripesurse.ro nu titrează corect și face treabă de mîntuială: în CV-ul meu de pe pagina Camerei Deputaților nu este "o eroare", ci nu mai puțin de 17."  Această acuzaţie nedreaptă ne-a obligat să facem propriile verificări, pentru a stabili dacă este vorba într-adevăr de o eroare, aşa cum am titrat iniţial, sau despre clasica minciună omniprezentă în spaţiul politic românesc.

Pentru început, am încercat să aflăm în ce a constat colaborarea lui Theodor Paleologu cu Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi, unde CV-ul iniţial menţiona că fostul ministru ar fi fost conferenţiar. Rectorul Sorin Bocancea ne-a oferit un răspuns scurt, dar lămuritor: "Domnul Paleologu a fost titularizat în 2012, pe funcţia de lector. Este o informaţie publică." Aşadar, Theodor Paleologu a fost lector titular, deşi în lămururile de pe Facebook susţine că nu a ocupat o asemenea poziţie la niciuna dintre ieşene. Este prima minciună a lui Paleologu.

Ulterior, am încercat să aflăm ce s-a întâmplat cu CV-ul lui Theodor Paleologu de la Camera Deputaţilor. Era greu de crezut că nişte funcţionari parlamentari s-au apucat nu numai să scoată precizări din CV-ul unui deputat, ci şi să adauge funcţii pe care acesta nu le-a deţinut niciodată. Într-un răspuns oficial, Biroul de Informare Publică al Camerei Deputaţilor ne-a precizat că, deşi Paleologu este "şocat" să-şi descopere CV-ul după aproape 8 ani, informaţiile corespund întocmai cu cele furnizate chiar de fostul deputat.

"CV-ul publicat pe site-ul oficial al Camerei Deputatilor, in data de 12.01.2013, este similar cu cel transmis spre publicare, in data de 18.12.2012, de fostul deputat Theodor Paleologu. Singura diferenta dintre cele doua este ca, din CV-ul de pe site, au fost eliminate umatoarele date personale: adresa de domiciliu si numarul de telefon mobil. La data prezentei, domnul Theodor Paleologu a transmis, prin e-mail, Camerei Deputatilor o solicitare privind “corectarea unei erori din partea de experienta profesionala” din CV-ul domniei sale de pe site, insotita de un nou Curriculum Vitae. Modificarile solicitate au fost operate", precizează Biroul de Informare Publică al Camerei Deputaţilor. Concluzia: Este a doua minciuni a lui Paleologu.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.