Testarea genetică poate uşura parcursul prin boală în cazul unor pacienţi, iar o ţară responsabilă alocă fonduri pentru astfel de testare în cazurile în care medicii recomandă, afirmă dr. Mircea Adrian Grigoraş, profesor în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Acesta este de părere că nou înfiinţatul Institut de Cercetare-Dezvoltare în Genomică poate transforma România într-un hub în ceea ce priveşte cercetarea în acest domeniu.
”O ţară responsabilă trebuie să facă o politică publică responsabilă şi să aloce fonduri pentru testare genetică acolo unde medicii spun că este nevoie. Printr-o astfel de testare genetică se pot descoperi cancere, se pot face previziuni deosebit de realiste, iar pacientul poate să beneficieze din timp de tratament şi astfel viaţa lui, parcursul prin boală să poată fi îmbunătăţit şi mai bine îngrijit. Despre asta este vorba, despre o creştere a responsabilităţii faţă de cel bolnav şi o creştere a responsabilităţii faţă de bunăstarea vieţii celor de lângă noi”, a afirmat, joi seară, la Medika Tv, dr. Mircea Adrian Grigoraş, profesor în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, potrivit news.ro.
El a subliniat că recenta înfiinţare a Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Genomică este un prim pas, care presupune fonduri dedicate şi ”mai ales o coagulare de specialişti deosebit de valoroşi”.
Mircea Adrian Grigoraş a subliniat că, pe lângă ştiinţa medicală, trebuie acordată atenţie şi disciplinelor care ţin de domeniul plantelor şi animalelor, ”pentru a întregi această cunoaştere”.
”Pentru că omul nu poate fi singur şi nu putem să-l izolăm de mediu, nu putem să-l izolăm de celelalte vieţuitoare. Şi sigur că toate lucrurile acestea trebuie să se întâmple sinergic, iar o dezvoltare a Institutului de Genomică în viitor poate să includă şi aceste discipline ştiinţifice, iar astfel românii ar putea să aibă un hub de cercetare în genomică complet, un hub care ar putea să constituie chiar un model şi să reprezinte o atracţie pentru cercetătorii de top din întreaga lume, nu numai cercetătorii români”, a argumentat Grigoraş.






























Comentează