După ancheta lansată de procurorii DNA la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea a fost demis din funcţia de preşedinte. Au ieşit însă la iveală informaţii controversate. Potrivit referatului, procurorii suspectează că Marian Burcea ar fi fost numit în fruntea CNAS datorită unei relaţii apropiate cu şeful PSD. Întrebat de jurnalişti despre această ipoteză, Liviu Dragnea a negat vehement informaţia.
"Nu eu l-am propus pe domnul Burcea, asta nu inseamna ca am avut sau am o parere proasta despre dumnealui, Daca anchetatorii au ajuns la aceasta concluzie, sa mearga pe aceasta linie. Nu am avut nicio influenta in numirea dnului Burcea la Casa de Sanatate. Mai mult nu vreau sa comentez pentru ca nu stiu (...) Sa investigheze.", a spus Liviu Dragnea.
Numirea preşedintelui CNAS Marian Burcea "avea la bază relaţiile bune dintre viitorul preşedinte şi şeful partidului cu majoritate parlamentară", potrivit afirmaţiilor făcute într-o interceptare de doctorul Corneliu-Dan Blendea, şeful Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov, informaţia regăsindu-se în referatul cu propunerea de arestare preventivă în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale de îngrijire la domiciliu, scrie News.ro .
Citeşte şi: S-au afișat REZULTATELE la sesiunea de TOAMNĂ a Bacalaureatului. Ce NOTE au luat elevii .
Comentează