Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri pentru AGERPRES că respinge acuzaţia potrivit căreia ar fi adus atingere imaginii politicii partidului prin dialogul promovat în relaţia cu adversarii politici.
"După 10 ani de jocuri politice, de conflicte care au sfâşiat România, au pus românii pe unii contra altora, de pierderi a multor oportunităţi care au compromis proiectele de ţară, toate bine întreţinute de Traian Băsescu, a sosit momentul să dovedim că suntem apropiaţi de oameni, că ceea ce ne interesează nu sunt scandalurile politice, ci interesul naţional", a explicat Dragnea.
În context, el a precizat că social-democraţii vor acţiona pentru stabilitatea ţării.
"Dorinţa noastră de dialog deranjează. Prin acest dialog politic noi oferim şansa românilor, indiferent de apartenenţa lor politică, de a merge pe un alt drum, strânşi în jurul acelor proiecte care concură la dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor şi aduc prosperitate şi linişte poporului", a mai adăugat Dragnea.
Liviu Dragnea a fost prezent vineri la Conferinţa judeţeană a organizaţiei PSD Caraş Severin.
Dragnea la căruța UNPR: Ne interesează interesul național
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

205
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
205

930
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
930

832
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
832

773
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
773

734
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
734

3.020
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.020

2.368
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.368

2.429
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.429

3.228
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.228

760
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
760

2.301
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.301

2.330
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.330

1.294
VIDEO ÎCCJ dă Guvernul în judecată. Nicușor Dan: 'Plătim acum ce nu s-a corectat timp de 10 ani'
1.294
















Comentează