Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DENUNȚUL lui Liviu Dragnea: 'Sunt forţe politice, şi nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică'

Inquam Photos / George Calin
Inquam Kovesi Dragnea Kovesi

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Mamaia, că există forţe politice, şi nu numai, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică şi legitimă, denunţând astfel acţiunile care au loc "aproape zilnic" împotriva social-democraţilor.

"Sunt forţe politice, şi nu numai politice, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică şi cea legitimă. Şi consecinţele acestei vrereri nelegitime sunt vizibile. Sunt scandalurile montate aproape zilnic împotriva noastră, împotriva noastră ca grup şi împotriva noastră ca persoane. Poate că încă nu ne-am dezmeticit complet, dar ar fi cazul să ne dezmeticim, ar fi timpul să ne dezmeticim. Oriunde ne uităm azi în societatea românească se dau lupte. Sunt multe de clarificat în toate domeniile, dar cele mai multe se pare sunt de clarificat în politic", a spus Dragnea, la Şcoala de vară a Organizaţiei de Femei Social Democrate (OFSD).

Citește și: Cum a investit Gigi Becali milioanele de euro câștigate în sezonul actual al cupelor europene

El a susţinut că în justiţie, în sănătate, în educaţie, în instituţiile de forţă şi în economie "pluteşte umbra luptei politice".

"E o luptă politică incorectă, este de fapt o luptă nelegitimă pentru putere. Este lupta celor care n-au câştigat-o şi care o vor într-un mod nelegitim contra celor care au câştigat-o şi care vor să o folosească pentru dezvoltarea acestei ţări. Este lupta lor împotriva noastră, ca să nu ne mai complicăm şi nici să ne ascundem. Şi vă întreb: De ce ar trebui să cedeze PSD puterea? De ce ar trebui PSD să cedeze ceea ce a câştigat în decembrie 2016? De ce să cedăm dreptul nostru de a îndrepta ceea ce este strâmb, de ce să cedăm dreptul de a îndrepta nedreptăţile făcute până acum românilor şi care se fac şi în continuare? De ce să renunţăm la ocazia de a dezvolta ţara doar pentru că unora le e teamă să-şi piardă posturile sau mandatele? Doar că unora nu le convine că începe să li se tragă economia subterană de sub ei? Doar pentru că nu le convine ca domnia bunului plac şi sentimentul de injustiţie să înceteze? Doar pentru că suntem de părere că e prea puţină democraţie într-o ţară care este sătulă de teroare şi de injustiţie socială? Eu nu vreau să renunţăm. Şi vreau să fiţi lângă mine, ba dimpotrivă, vreau să ducem până la capăt, până la ultimul cuvânt, ce am promis în campania electorală", a arătat preşedintele PSD.

Citește și: Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la Guvern! Ce s-a descoperit

Potrivit lui Dragnea, PSD nu ştie să piardă, ceea ce "îi sperie" pe adversarii săi.

"Vor râde aşa cum au mai râs, vor ameninţa aşa cum au mai ameninţat, vor face dosare aşa cum au mai făcut. Dar nu le merge la nesfârşit şi asta e o veste proastă pentru ei. Sunt lucruri pe care într-adevăr nu le ştim, de exemplu nu ştim să pierdem, dar ştim în schimb să câştigăm, iar ei ştiu asta şi îi sperie în continuare, aşa cum i-a speriat rezultatul alegerilor. Eu îi văd cât sunt de speriaţi atunci când pornesc campanii, cum mistifică fapte, când distribuie acuzaţii printr-un sistem mediatic de propagandă care, dacă e să ne întrebăm cinstit, nu-mi dau seama din ce trăieşte. Poate ne dăm seama, oricum nu pe căi cinstite", a menţionat Dragnea.

Citește și: Lovitură de proporții pentru Antene! O vedetă și-a dat DEMISIA – ce politician o susține

În opinia acestuia, misiunea politică a PSD este una frumoasă, dar şi foarte grea.

"Şi trebuie să fim conştienţi de asta. Nu încercăm doar să creştem o economie şi să respectăm un deficit, astea sunt numai cifre, vrem să salvăm o ţară, să vindecăm o naţiune. România trebuie vindecată, trebuie ca fiecare procent de creştere economică să se simtă imediat în buzunarele românilor, să retezăm de la rădăcină un sistem care vrea să menţină nedezvoltarea, să aducem lucrurile în matca lor firească, să aducem instituţiile în poziţia lor legitimă, constituţională şi societatea noastră în pace şi normalitate. (...) Trebuie să muncim şi ca mai mulţi români să revină în ţară, vreau ca mai mulţi români care au bagajele făcute să se apuce de despachetat şi să dăm tot ceea ce am promis, indiferent cât va fi de greu. (...) Sincer, nu ştiu dacă vom învinge, dar ce ştiu sigur este că nu vom da niciun pas înapoi", a subliniat liderul PSD.

Citește și: Gest de milioane al celui bogat român al momentului! Suma colosală pe care o oferă .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.