Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi, după ședința de Guvern, că termenul de 28 noiembrie, legat de reforma pensiilor speciale ale magistraților, nu poate fi renegociat cu Comisia Europeană, întrucât derivă direct din legislația UE. Ministrul a spus că România trebuie să transmită dovezile îndeplinirii jalonului, iar CE va analiza situația în baza eforturilor instituționale ale Guvernului și Parlamentului.
„M-ați auzit și în alte intervenții: sunt lucruri care se pot negocia și lucruri care nu se pot negocia. Termenul de 28 noiembrie este un termen de șase luni de la care Comisia Europeană a constatat că România nu și-a respectat reformele asumate. (...) Fiind un termen care derivă din regulament nu ai cum să îl negociezi”, a declarat Pîslaru.
Pîslaru a respins ideea că termenul ar putea fi amânat sau flexibilizat, făcând referire la mentalitatea locală „merge și așa”: „Știu că în România există termenul „merge și așa”, „hai că mai vedem”, „hai că se mai poate”. (...) Dar atunci când ai un termen legal care derivă dintr-o legislație europeană n-ai ce să negociezi acolo.”
Ministrul a explicat că România va trimite Comisiei scrisoarea referitoare la îndeplinirea jalonului pe 28 noiembrie, iar ministerul va include toate dovezile că reforma a fost adoptată: „Pe 28 noiembrie, când depunem scrisoarea cu privire la îndeplinirea acestui jalon, să aducem toate dovezile (...) Guvernul a făcut tot ce a ținut de guvern, că Parlamentul a făcut tot ce a ținut de Parlament pentru ca acest jalon să fie îndeplinit.”
Pîslaru afirmă că statul român are un „caz serios” pentru a cere Comisiei o analiză atentă a eforturilor depuse, inclusiv dacă promulgarea legii va întârzia din cauza eventualelor proceduri la CCR: „Asumpția fiind că dacă tot efortul de voință și exprimarea sa a fost unul care nu va mai fi atins de nimic, inclusiv de CCR, și totul se duce într-un termen de promulgare, avem un caz serios pentru a putea cere o analiză atentă.”
Ministrul subliniază că nu poate renegocia termenul, însă se așteaptă ca promulgarea să fie realizată în fereastra de analiză a Comisiei.
„Având în vedere că răspunsul Comisiei Europene este într-un interval de circa două luni de zile, așteptarea mea este ca promulgarea să se și întâmple în intervalul acesta de două luni de zile, pentru ca să nu discutăm de o chestiune teoretică, moment în care sistemul de audit și de verificare al Comisiei Europene va decide dacă elementele întrunite, adică voință exprimată, acțiune făcută în maximul capacității Guvernului la posibilitățile momentului, având în vedere intervențiile CSM, contestații, CCR și așa mai departe, dacă aceste eforturi, care până la urmă vor duce la îndeplinirea jalonului, chiar dacă tardivă, sunt sau nu sunt penalizate proporțional, neproporțional, total, parțial sau cât sunt”, a continuat ministrul.
În final acesta a precizat: „Aceste lucruri sunt, evident, eforturi care țin de prezentarea cât mai bună a ceea ce România a făcut și nu garantează, ca să fiu foarte explicit, că România va putea recupera cei 231 de milioane de euro”.































Comentează