Dramă fără margini: Învățătoarea care dispăruse de acasă a fost găsită moartă, dar este greu de recunoscut

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-07-2024

Actualizat: 06-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: combo stiripesurse

Poliţiştii din Buzău au găsit, sâmbătă dimineaţă, elemente de cadavru care este posibil să aparţină unei persoane care a fost dată dispărută din 29 iunie. Este vorba despre fosta învățătoare Aurica Popescu, în vârstă de 82 de ani.

Aurica Popescu, în vârstă de 82 de ani, a fost văzută ultima dată pe 27 iunie, pe un drum agricol situat la marginea localității Cuculeasa, la peste 10 kilometri distanță de casă.

De atunci familia nu a putut să o mai contacteze, iar două zile mai târziu a cerut ajutorul poliției care imediat a pus în aplicare protocolul de căutare.

S-au găsit elemente de cadavru

Persoana ar fi purtat, la momentul plecării de la domiciliu, o bluză cu mânecă lungă, de culoare vişinie, o pereche de pantaloni lungi, de culoare neagră, iar în picioare purta o pereche de pantofi de culoare închisă şi ţinea în mână o sacoşă de culoare roşie.

”În această dimineaţă, în timpul activităţilor din zona de căutare pentru depistarea persoanei dispărute, desfăşurate sub coordonarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au fost descoperite elemente de cadavru. Sunt indicii ca acestea să aparţină persoanei căutate, având în vedere elementele de vestimentaţie şi semnalmentele”, a transmis, sâmbătă, IPJ Buzău.

Sursa citată a precizat că s-a întocmit dosar penal şi urmează a se efectua inclusiv necropsia, pentru a clarifica împrejurările în care a survenit decesul persoanei.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri