Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Drumul care duce către Poiana Braşov, al cărui zid de sprijin s-a surpat anul trecut, va fi reabilitat -Valoarea lucrărilor este de 4,2 milioane plus TVA

Captura Youtube
asfaltare

Primăria Braşov anunţă, luni, că a fost desemnată firma care a câştigat procedura de achiziţie pentru reabilitarea drumul naţional 1E, drum care duce către staţiunea Poiana Braşov şi al cărui zid de sprijin s-a surpat, în vara anului trecut, pe o lungime de 15 metri, în urma evenimentului pe acest tronson existând restricţii de circulaţie. Valoarea lucrărilor de reabilitare depăşeşte 4,2 milioane de lei, iar durata lor va fi de cinci luni, potrivit news.ro.

„În urma procedurii de achiziţie, primăria a desemnat firma care va elabora proiectul tehnic şi va executa lucrările de punere în siguranţă a sectorului de drum DN 1E Km 6+500, după ce, anul trecut, o porţiune de 15 metri din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Braşov s-a surpat. Firma care a câştigat această procedură de achiziţie este SC Zohir 84 Cons Construct SRL, având ca subcontractant pe SC Prinfo SRL, iar ca terţ susţinător SC Maristar Com SRL. Conform raportului procedurii, această companie a avut cea mai bună ofertă, din punctul de vedere al celui mai bun raport calitate preţ, dintre cele 4 depuse. Valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie este de 4.234.495,75 lei, la care se adaugă TVA”; a anunţat, luni, Primăria municipiului Braşov.

Contractul cu firma câştigătoare va fi semnat după perioada de depunere a contestaţiilor.

Firma câştigătoare are 60 de zile ca termen pentru realizarea proiectului tehnic, inclusiv detalii de execuţie şi documentaţie economică, şi a documentaţiei pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire. Lucrările propriu-zise vor fi realizate în 90 de zile şi vor consta în consolidarea şi refacerea sistemului rutier, înocuirea structurii existente şi refacerea podeţului existent, realizarea de drenuri de adâncime, amenajarea în amonte a torentului şi a camerei de cădere a podeţului, refacerea structurii rutiere după înlocuirea structurii de sprijin fundată indirect, prin intermediul piloţilor foraţi cu diametru mare, dispuşi axial.

Pe DN 1 E, la kilometrul 6+500 de metri, o porţiune de 15 metri din zidul de sprijin al drumului s-a surpat, în iunie anul trecut. Pentru o perioadă, traficul către Poiana Braşov s-a desfăşurat pe o singură bandă, alternativ. Ulterior, în zona respectivă a fost amenajată, provizoriu, încă o bandă, înspre versantul de pe partea dreaptă, pe sensul de urcare. În prezent, pe acest tronson se circulă pe două benzi, una pe sens, însă este restricţionat accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone, cu excepţia mijloacelor de transport ale Regiei de transport public Braşov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.