Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a anunţat, vineri, că apa este potabilă şi în comuna Aluniş, ultima în care mai erau instituite restricţii de consum ca urmare a crizei de la Paltinu care a debutat la sfârşitul lunii noiembrie, conform agerpres.ro.
"Evaluarea rezultatelor analizelor de laborator a probelor de apă potabilă prelevate în sistemul de aprovizionare cu apă potabilă al comunei Aluniş a arătat încadrarea parametrilor analizaţi în valorile admise conform normelor în vigoare (Anexa 1 /OG 7/ 2023). Având în vedere cele de mai sus, precum şi prevederile OG 7/ 2023 art. 14 alin. 6 lit. c, vă precizăm că se ridică interdicţia de consum a apei impusă anterior de către Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Prahova în sistemul de aprovizionare cu apă potabilă al comunei Aluniş (apa poate fi consumată şi pentru băut, gătit şi spălat)", se precizează într-un comunicat de presă al DSP.
Conform datelor transmise, joi, de Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), încă de la începutul lunii decembrie, instituţia continuă să asigure necesarul de apă brută pentru alimentarea sistemului din judeţul Prahova, prin conducta CHEMP3 ELSID, către coada lacului de acumulare Voila, aflat în administrarea Exploatării Sistemului Zonal (ESZ) Prahova.
Apa continuă să circule prin această conductă către staţia de tratare de la Voila, fiind introdusă în fluxul tehnologic în condiţii controlate. Debitul evacuat prin conductă către lacul de priză al staţiei de tratare a fost crescut la 4 mc/s, pentru a susţine funcţionarea optimă a sistemului.
ANAR asigură în continuare volumul necesar de apă brută, în parametri optimi pentru tratare şi potabilizare, cu monitorizarea permanentă a turbidităţii, realizată de specialiştii din teren, dau asigurări reprezentanţii instituţiei.
În ceea ce priveşte situaţia hidrologică, nivelul apei în lacul de acumulare era, joi dimineaţa, de 631,65 mdMN, valoare care permite desfăşurarea în siguranţă a intervenţiilor tehnice şi menţinerea alimentării cu apă.
"Situaţia este gestionată în cadrul unui comandament judeţean, constituit la nivelul Consiliului Judeţean Prahova şi al Instituţiei Prefectului, cu participarea tuturor instituţiilor responsabile: Administraţia Naţională 'Apele Române', Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, SGA Prahova, Hidroelectrica, Exploatare Sistem Zonal Prahova, Hidro Prahova, ISU Prahova şi alţi parteneri tehnici. Deciziile sunt fundamentate exclusiv pe date măsurate din teren, iar rezervele existente în acumulare permit desfăşurarea intervenţiilor fără riscul întreruperii alimentării cu apă către populaţie", se precizează în comunicatul ANAR.
În această perioadă s-au efectuat proceduri tehnice controlate pentru deblocarea şi repornirea hidroagregatelor Hidroelectrica, esenţiale pentru stabilitatea sistemului pe termen mediu şi lung. Aceste operaţiuni s-au desfăşurat exclusiv pe timpul nopţii, când consumul este redus, s-au realizat etapizat, cu monitorizarea continuă a turbidităţii şi nu afectează apa livrată populaţiei, care rămâne complet separată de fluxurile cu turbiditate ridicată.
Apa cu valori mari de turbiditate a fost evacuată controlat prin infrastructura pusă la dispoziţie de operatori economici parteneri (ELSID), fără a intra în reţeaua de distribuţie a apei potabile.
"Aceste proceduri sunt planificate să se desfăşoare şi în continuare, după consultarea tuturor factorilor implicaţi, ţinând cont de îndeplinirea tuturor condiţiilor tehnice şi a factorilor naturali, care sunt permanent monitorizaţi de către echipele Apelor Române (debite afluente, volume disponibile, debite necesare a fi evacuate). Operaţiunile de la Barajul Paltinu sunt monitorizate permanent, iar evoluţia parametrilor de calitate a apei este urmărită în timp real. Obiectivul comun al tuturor instituţiilor implicate rămâne asigurarea continuităţii alimentării cu apă şi menţinerea acesteia în condiţii de siguranţă pentru populaţie", mai spune ANAR.





























Comentează