Rugat să comenteze declaraţiile vicepreşedintelui Joe Biden privind lucrurile care mai sunt de făcut în lupta împotriva corupţiei şi reacţia guvernului român care a precizat că acest tip de discurs este ţinut în toate ţările din Europa de Est, Duane Butcher a precizat că nu este "tocmai bine" să se facă astfel de afirmaţii.
"Atât vicepreşedintele Joe Biden, cât şi secretarul asistent Nuland au definit combaterea corupţiei drept unul dintre scopurile principale ale politicilor Americii faţă de întreaga Europă Centrală. Şi, din foarte multe puncte de vedere, România a fost un exemplu în ceea ce priveşte combaterea corupţiei. În plus, instituţiile înfiinţate în România în ultimii ani au înregistrat rezultate extrem de bune. Şi cred că nu este tocmai bine pentru România să spună: ei bine, nu este problema noastră, toţi se confruntă cu ea. Vreau să spun că este şi problema României, dar cred că vor fi ţări care vor privi spre România în ceea ce priveşte bunele practici, pentru a învăţa cum să abordeze această problemă", a declarat, la TVR1, diplomatul american.
Butcher a atras atenţia că lupta trebuie să continue.
"Nimeni n-a eradicat corupţia complet până acum, problema este cum reuşim să gestionăm această corupţie şi să ne asigurăm că o minimizăm. Cred că România este deja pe drumul cel bun. E important ca lupta să continue. Ştiţi, nu am terminat încă. E important ca acest avânt să fie continuat", a spus Duane Butcher.
Mediafax
Comentează