Dublarea frecvenţei Cupei Mondiale de fotbal, aşa cum intenţionează FIFA, ar fi "nefastă" pentru fotbalul feminin, au afirmat luni UEFA, Asociaţia Cluburilor Europene (ECA) şi mai multe federaţii, printre care şi FRF, într-un text comun postat pe site-ul oficial al forului continental, informează AFP, citat de agerpres.
Proiectul Federaţiei internaţionale "de a organiza la fiecare doi ani un Mondial masculin şi feminin", în loc de patru ani ca în prezent, "ar avea consecinţe sportive, economice şi sociale profund nefaste, care vor afecta dezvoltarea fotbalului feminin", consideră organizaţiile respective.
Acest comunicat de presă este ultimul episod al polemicii apărute la începutul lunii septembrie între FIFA şi aliaţii săi, favorabili unei Cupe Mondiale bienale care ar genera venituri suplimentare, şi un front compus din UEFA, Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL), Forumul ligilor mondiale şi reprezentanţii suporterilor şi jucătorilor, care se opun acestui proiect.
Federaţia franceză de fotbal (FFF) a spart, însă, unitatea fotbalului european, până atunci ostil în unanimitate proiectului, după ce preşedintele său, Noel Le Graet a declarat vineri ziarului L'Equipe că nu are "nicio opoziţie faţă de o Cupă Mondială la fiecare doi ani".
FFF, federaţia campioanei mondiale en titre, nu a semnat, de altfel, textul comun lansat luni, spre deosebire de federaţiile din Anglia, Germania, Italia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Elveţia, Olanda şi România.
UEFA şi ceilalţi semnatari ai comunicatului deplâng "congestionarea suplimentară" a calendarului feminin şi se tem de "un risc mai mare de leziuni fizice şi de impactul asupra sănătăţii mintale pentru jucătoarele de nivel înalt", plângeri similare cu cele emise împotriva Cupei Mondiale bienale masculine.
Semnatarii textului consideră, totodată, că fotbalul feminin ar pierde "viabilitatea financiară" din cauza "saturaţiei pieţei", în condiţiile în care turneele finale majore la fotbal feminin au loc în prezent în anii impari, în timp ce turneele masculine sunt programate în anii pari.
Federaţiile respective se tem de faptul că FIFA "perturbă cultura suporterilor fotbalului feminin, pe cale să crească la nivel global, dar care poate fi afectată de consolidarea evenimentelor sportive concurente", deoarece fanii vor trebui adesea să aleagă între însoţirea echipei lor masculine sau feminine, în acelaşi an.
În cele din urmă, UEFA şi aliaţii săi se tem de un efect negativ asupra "profesionalizării şi investiţiilor în ligile naţionale", care oferă "locuri de muncă cu număr întreagă pentru jucătoare", în condiţiile în care în prezent nu există decât puţine campionate profesioniste feminine.
Dublarea frecvenţei Cupei Mondiale de fotbal, aşa cum intenţionează FIFA, ar fi 'nefastă' pentru fotbalul feminin, afirmă UEFA
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

8
U BT Cluj a fost învinsă de mai titrata Steaua Roşie Belgrad în etapa a VII-a din Top 8 a Ligii Adriatice
8

9
Pas greșit pentru Rapid în lupta pentru titlu - Egal fără goluri cu FC Argeș, în Giuleşti
9

18
Eșec cu Australia: România termină pe 6 în preliminariile Diviziei 2 ale Cupei Mondiale la polo
18

23
Revenire controversată: înotătorii ruși și belaruși, reprimiți în competițiile internaționale
23

29
România, în grupa B la CE 2026; tragerea la sorți joi
29

2.611
Familia lui Mircea Lucescu transmite un mesaj special, la două zile de la funeraliile marelui antrenor
2.611

23
FK Csikszereda a învins-o pe Metaloglobus, la Clinceni, într-un meci din etapa a patra a fazei play-out a Superligii de fotbal
23

12
Ciclista germană Franziska Koch (FDJ United) a câştigat, la sprint, cursa feminină Paris-Roubaix
12

16
Beth Dobbin, deţinătoarea recordului scoţian la 200 m, şi-a anunţat retragerea după „o luptă de trei ani cu o problemă de sănătate gravă, care i-a schimbat viaţa”
16

1.599
CLIPA LUI MIRCEA LUCESCU
1.599

23
Iranul ridică sechestrul asupra bunurilor unei fotbaliste după retragerea cererii de azil
23

81
Șoc în lumea fotbalului ghanez: Un jucător din prima divizie a fost ucis într-un atac armat împotriva echipei sale
81

43
Jannik Sinner revine pe locul 1 ATP după duelul cu Carlos Alcaraz la Monte-Carlo
43















Comentează