Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Când a împlinit douăzeci de ani, Sașa și-a aruncat o geantă pe umăr, în care și-a pus strictul necesar, și s-a cărat tocmai în orășelul Kvitka din Ucraina, unde auzise el că te poți face putred de bogat coborând zi de zi într-o mină de cărbuni. Acolo, s-a însurat și iată că de atunci au trecut patruzeci de ani, vreme în care el și soția sa Oxana s-au mutat într-un apartament cu patru camere, și-au cumpărat o LADĂ, cu care au gonit spre mare în fiecare vară și pe la sanatorii ori de câte ori a fost posibil. În tot răstimpul acesta, acasă nu s-a întors decât de trei ori, când i-au murit părinții și fratele Anatol. Dar asta a fost demult și neamurile sale sau lumea din sat l-au uitat. Nimeni nu-și mai amintea că Gheorghe și Ana Vdovicenco au avut și un fiu, Sașa, plecat în Ucraina când a împlinit douăzeci de ani.
În casa părinților lui Sașa trăia nepoata sa Irina cu Vasile, soțul ei, iar mama lor, Galina, cumnata sa, îngrijea de câțiva ani un bătrân senil și surd dintr-un sătuc din Germania.
Când Sașa, cu soția sa Oxana și cu băiatul lor, Serhei, în vârstă de 11 ani, s-au ivit pe la ora patru după-amiază în pragul casei părinților săi din Flutura, Irina nu știa pe unde să-și scoată cămașa, încercând zadarnic să-l trezească pe Vasile, care se îmbătase tufă. I-a invitat în casă și i-a așezat la masă, iar ea, pretextând că se duce în beci după un urcior cu vin, s-a retras în fundul grădinii și a țârâit-o pe mama ei, în Germania, care, în clipa aia, îi scotea scutecul lui Gunter plin de caca și a pornit spicherul. Bătrânul, oricum, era surd și nu auzea nimic. În timp ce arunca scutecul acela defecat la lada cu gunoi, o auzi pe fiică-sa, spunându-i:
- A venit un om din Ucraina la noi și pretinde că e fratele tatei.
- Fratele cui?
- A tatei. Eu știam că tata are doar un singur frate, unchiul Andrei.
- Avea doi.
- Sigur?
- Da.
- Eu prima dată aud.
- Acesta, plecat în Ucraina, e fratele lor mai mare . Nu mă mir că nu-l știi. El a mai venit doar de trei ori îndărăt, și ultima oară când tu aveai un an. Până și eu am uitat că mai există.
- Deci acesta e fratele tatei?
- Da.
- Și dacă nu e?
- Cu tata nu seamănă?
- Eu pe tata nu l-am văzut niciodată.
- În fine, și ce vrea?
- Să rămână la noi o habă de vreme.
- Dar de ce au fugit din Ucraina?
- Se tem că rușii le vor invada țara.
- Dar el nu trăia în Donbass, acolo unde sunt cărbuni?
- Da, dar în partea ucraineană. Zice că orașul lui a fost ocupat de separatiști și că s-au dus lupte cumplite pentru eliberarea lui și că și că el nu ar mai vrea să retrăiască niciodată ceea ce a trăit atunci și ne roagă să-i primim până se liniștesc apele.
- Să-i primim.
- Da, dar unde?
- În casa părinților.
- Acolo nu am mai făcut focul de o sută de ani.
- Fă-l acum.
- Nu am cu ce, că ei nu au adus și cărbuni din Donbass.
- Zi-i lui Vasile să taie niște lemne.
- S-a făcut muci și sforăie după sobă. El nici măcar nu știe că avem oaspeți.
- Atunci taie-le tu.
- De-ai ști ce stoarsă sunt.
- Și ce ai vrea să vin eu din Germania ca să vă tai vouă lemne?
- Le tai eu.
- Bine.
- Și ce fac cu fereastra, că e spartă?
- Acoper-o cu o pătură.
- De unde să iau pătura aia?
- Tu nu știi unde-s păturile, vrei să-ți spun eu unde-s?
- Știu.
- Și atunci?
- Mă duc să le duc un urcior cu vin.
- Cum?
- Acesta a fost motivul pentru am putut ieși din casă.
- Atunci du-le un urcior cu vin. Vorbim mai târziu, că nu-l pot lăsa pe Gunter prea mult timp cu fundul gol și trebui să-îl înfășor într-un scutec.
Irina le pune pe masă un urcior cu vin, dar niciunul dintre ei nu vrea să bea și preferă s-o urmeze în curte la tăiat lemne. Irina însă are doar un singur topor și nu vrea să-l lese din mână.
După ce s-a încălzit casa, Sașa, Oxana și Serhei s-au mutat îndată acolo.
A doua zi, Sașa și Oxana au mers cu noaptea în cap la Ungheni și s-au angajat la Lear, iar Irina l-a luat de mână pe Serhei și l-a dus la gimnaziu, unde l-a înscris în clasa a V-a, în care învăța și fiul ei, Victor, cu toate că Serhei nu știa o boabă românește.
Seara, după prima lor zi de lucru și de școală, Irina, Sașa și Serhei au ieșit să se plimbe prin Flutura , unde toți îl uitase pe Sașa, după cum și el îi uitase pe ei. Uitase și limba română și când îi auzea vorbind se mira foarte tare că unele cuvinte îi țâșneau la suprafață din adâncul memoriei și el le dibuia sensul, așa cum orbii dibuie drumul pe care merg.
Apartamentul lor din Kvitka au încercat să-l vândă și n-au găsit nici un cumpărător pentru el. Înapoi însă nu mai voiau să se întoarcă. Au renunțat la casa aia, doar să poată pleca. Încoace au venit cu mașina lor, în care au încărcat doar lucrurile de care aveau cea mai mare nevoie.
Numai acasă la el, în Flutura, Sașa și-a găsit liniștea.
Era sigur că aici, pe malul lacului, unde se înălța casa lui părintească, rușii nu aveau cum să ajungă și că nu vor ajunge niciodată.
