Dumitru Crudu: Lelița Tamara și miliția sovietică

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Pe tata militia l-a umflat direct din câmp, când îl fugărea cu sapa pe șeful brigăzii, prin ogorul cu sfeclă, reproșându-i că îi plătește de două ori mai puțin pe cei care robotesc din greu decât pe cei care stau toată ziua cu degetul în gură ( sau în alt loc), știi tu în care, îi zicea tata. Pe tata l-au săltat dintre rândurile de sfeclă, pârât de supraveghetor. Dacă acesta ar fi fost mai puternic ca tata nu ar fi chemat militia. Tata însă l-a trântit la pământ și s-a suit cu genunchii pe pieptul lui, pălmuindu-l. Tata îi imputa că cel mai mult îi dă ibovnicuței sale, care mai mult chiulea, împreună cu el, decât muncea. Acasă, mama îl învinuia că și lui i s-ar scurge ochii după lelița Tamara.

Urcat cu genunchii pe pieptul șefului, tata îi striga: Comunistule, cu toate că șeful de echipă chiar era comunist. Îl mai amenința cu românii. Îl speria că, degrabă, o să se întoarcă românii și o să plătească cu vârf și îndesat pentru tot ce-a făcut de când aceştia au plecat. Văzând că gluma se îngroașă, Ivan Invanâci, unul dintre cei doi ajutori ai lui, dezlegă calul de la trăsurică, îl încălecă și galopă la poștă, pentru a suna la miliție. Apoi galopă înapoi, dar a ajuns înaintea miliției.

Doborât la pământ, Gavril Fiodorovici se ruga de oameni să-l scoată de sub tata, dar nimeni nu vru, toţi stăteau cu bărbiile sprijinite în cozile sapelor și urmăreau electrizați spectacolul, care părea să le placă. Pentru a-i înmuia inima, supraveghetorul îi promitea tatei o primă barosană, dar tata nu-l crezu și-l pălmui din nou. Începu să scâncească lelea Tamara, despre care doar Liubomir, bărbatul ei, nu știa că se iubește cu șeful de brigadă. Plângea cu sughițuri. Văzând-o cum bocește de-I sare iia de pe ea, tata se dădu jos de pe pieptul lui Gavril Fiodorovici, permițându-I și acestuia să se scoale din colb.

Văzându-se scăpat, Gavril Fiodorovici i-a smuls sapa din mâinile lui Colea Porojniuc și se avântă cu ea deasupra capului spre tata, vrând să i-o trântească în creștet. Instantaneu, tata își feri capul într-o parte și lama sapei îi zgârâie doar o ureche. Atâta îi trebui tatei. Sări și el cu sapa la gâtul supraveghetorului, care, nici una, nici două, o rupse la fugă cu sapa lui Colea Porojniuc în mână, spre pădurea de salcâmi din vale. Sapa acestuia acum nu-i mai folosea la nimic.

- Vasile, oprește-te, Vasile, că ai să faci moarte de om și ai să ajungi și tu la pușcărie, așa cum a ajuns Cașu, îi striga mama din urmă.

Când duba miliției cu gratii la ferestre și cu sirena urlând năvăli în camp, șeful de echipă tocmai se poticni și se prăvăli peste două rânduri de sfecle de zahăr, rupându-le frunzele mari și alungite. Tata fugea spre el cu sapa ridicată deasupra capului. Tolea, un milițian deșirat și bubos, sări din mașină cu un pistol în mână și-l detună în aer. Tata se opri locului, iar Gavril Fiodorovici se ridică în picioare, scuturându-și pantalonii de praf.

Tata veni la mama și îi înmână sapa. Era sapa lui și nu a colhozului și nu ar fi vrut s-o piardă. El ținea mult la ea. O ascuțea zilnic. Lui îi plăcea la nebunie să robotească. Ajungea acasă seara, dar, în loc să se odihnească, muncea. Muncea până îl apuca întunericul. Tot timpul muncea. Rânea bălegarul, mătura ograda, tăia lemne. El îi permise milițianului să-i pună cătușe la mâini, dar nu și supraveghetorului să-l pălmuiască. Se apăra de acesta ridicându-și mâinile în dreptul feței. Îl atacau și cei doi ajutori ai lui, împingându-l de la unul la altul până l-au trântit la pământ.  Tolea nu interveni. Dacă oamenii din brigadă nu l-ar fi smuls pe tata de sub picioarele lor, cred că aceştia l-ar fi făcut chiseliță, iar Gavril Fiodorovici i-ar fi spart capul cu sapa. L-au ajutat pe tata să se ridice de jos și l-au condus spre mașină. Câțiva i-au înconjurat pe supraveghetor și pe ajutoarele lui, nelăsându-I să se apropie de tata. Deodată, Gavril Fiodorovici puse mâna pe coasa lui Tudor Nicuriuc și veni cu ea spre tata, vrând să-l omoare sau să-l calicească. Îi alungă pe toţi din jurul său cu coasa aia. Milițianul nu-l opri să avanseze spre tata. Se aflau faţă în faţă. Supraveghetorul cu coasa în mână și tata cu cătușe la mâini. Încerca să-I secere picioarele. Încerca să-I taie genuchii sau gleznele. Își făcea vânt cu coasa în picioarele tatei și tata sărea în sus și coasa vâjâia pe sub tălpile lui. Voia să-l lase fără picioare. Olog pe toată viața. Noroc că nu era prea îndemânatic. Se vede că nu o prea avea cu coasa. Lui îi plăcea mai mult băuturica și femeile. Se zice că ar fi avut trei amante în satul nostru, printre care și pe lelea Tamara, care era cea mai frumoasă dintre ele. Tata era foarte abil. Sărea în sus numai când acesta își făcea vânt spre el cu coasa.

Costea Curmei s-a furișat în spatele lui și i-a imobilizat brațele, permițându-I lui Cașu să-i descleșteze degetele de pe mânerul și coada coasei. Milițianul fuma și râdea. Supraveghetorul scăpă din mâinile lui Costea Curmei turbând de furie. El și cei doi locotenenți ai lui s-au apropiat de Tolea și l-au dezarmat, iar acesta nu s-a opus deloc. Gavril Fiodorovici nu-I putea ierta tatei faptul că l-a umilit în fața întregii brigăzi, dar mai ales în fața ibovnicei sale. Venea cu pistolul în mână spre tata, vrând să-l împuște sau, poate, să-l ologească. Fevronia șopti că milițianul era cumătrul şefului și, de asta, îi și cedase pistolul de bunăvoie.

Era prea mare umilința pe care o îndurase. Voia să se răzbune. El, un ditamai șef de brigadă a fost bătut de un biet țăran.

Flancat de cele două ajutoare ale sale, supraveghetorul  se opri la doi metri în fața  tatei, cu pistolul în mână. La proces, ar fi putut să spună că, de fapt, tata a vrut să-l ucidă și el s-a apărat. Sau că tata s-a sinucis. Orice. Orice ar fi spus, ar fi fost crezut. Cu coada sapei, Ionel Halipli îl izbi peste mână și pistolul îi zbură în sus, detunând în aer. Viorel Vrabie și Tonea Moraru l-au încătușat cu brațele pe supraveghetor, în timp ce Ionel Halipli a cules pistolul de jos și I l-a înmânat milițianului. Nu Tolea, dar oamenii l-au urcat pe tata în dubă, înțelegând că numai așa îl puteau salva de la moarte sau de alte necazuri.  Pe milițian l-au forțat să se urce în cabină și să pornească motorul.

Duba părăsi ogorul de sfeclă cu sirenele urlând. Era unsprezece dimineața. Oamenii și-au ridicat sapele de jos și s-au îndreptat spre postatele lor de sfeclă, reluându-și munca întreruptă. Eu mergeam cu două sape în mâini din urma mamei. Fiecare sfeclă pe care o dezgropam o puneam în vârful mormanului de sfecle, care păreau niște capete descăpățânate.  Până și Gavril Fiodorovici s-a întors la munca pe care o făcea de obicei: supraveghind cine muncește și cine fasolește. Mama se temea ca supraveghetorul să nu meargă la miliție și acolo să-I facă tatei felul. Vorbea numai despre asta și se uita la supraveghetor ca să vadă dacă a plecat sau nu.  Într-adevăr, acesta se sui în trăsurica lui, și părăsi ogorul, biciund calul. Peste vreo jumate de oră, se plânse și  lelea Tamara că o doare stomacul și cele două ajutoare ale şefului au lăsat-o să plece la policlinică, cu toate că, altminteri, pe niciunul dintre noi nu ne lăsa să părăsim ogorul cu sfeclă în timpul orelor de muncă decât cu ambulanța, dar pe ea au lăsat-o fără niciun fel de discuţii. Soțul femeii lucra toată ziua la abator și acasă se întorcea doar seara târziu. Mama era sigură că supraveghetorul s-a dus la miliție ca să-l termine pe tata.

Ogorul de sfeclă se întindea pe un platou de unde se vedea și casa lelei Tamara. Cu toții am văzut-o cum a intrat în casă și cum, nu peste mult, a venit și Gavril Fiodorovici cu trăsurica sa la poarta ei. Nu-l lătră niciun câine, cu toate că lelea Tamara avea tocmai trei. Femeia i-a deschis ușa. Mama se temu degeaba. Supraveghetorului acum nu-I mai ardea deloc de tata.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.