Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După această pandemie, UE nu va mai fi la fel, un proces de regândire este necesar, susţine analistul Radu Magdin

radu magdin

Uniunea Europeană nu va mai fi la fel după pandemia cu noul coronavirus, iar un proces "de regândire" a modului său de acţiune şi a rolului său în lume este important şi necesar, a declarat vineri, pentru Agerpres, analistul politic Radu Magdin, în contextul în care sâmbătă este celebrată Ziua Europei.

Situaţia actuală, a spus Magdin, "a pus Europa în faţa unei provocări fără precedent - atât din punct de vedere al reacţiei rapide şi coordonate, cât şi din perspectiva solidarităţii europene, lucruri care au afectat capacitatea Europei de a se impune practic şi comunicaţional în lupta împotriva coronavirusului".

În condiţiile competiţiei între puteri la nivel global, a adăugat el, "UE are ajustări de făcut pentru a fi o mare putere economică (unitatea de acţiune) sau militară (capacităţi efective, complementare cu NATO), însă puterea sa stă în forţa regulatorie (setarea de reguli globale) şi capacitatea sa de atracţie (soft powerul UE)".

În opinia sa, la nivelul UE este nevoie şi de pragmatism şi de empatie. "Pandemia actuală impune un alt model de gândire, unul adaptat, pragmatic, dar şi empatic, astfel că puterea consensuală UE şi tracţiunea ei, care înseamnă timp, forţă dată de negocieri şi birocraţie competentă, să nu se întoarcă împotriva sa. Infodemia a arătat un melc iniţial, măcar că melcul şi-a revenit, fiind acum eficient: UE a dat semnalul de leadership global cu conferinţa recentă a donatorilor COVID", a afirmat Magdin.

Citește și: PROTEST Presa din Timișoara, scrisoare DESCHISĂ către Iohannis și Orban și către Parlament privind JIGNIRLE aduse de primarul Nicolae Robu jurnaliștilor .

Potrivit acestuia, în urma crizei sanitare, o parte dintre proiectele UE pot fi adaptate şi altele abandonate.

"După această pandemie, Uniunea Europeană nu va mai fi la fel, iar un proces de regândire a modului său de acţiune şi a rolului său în lume este important şi necesar, mai ales din perspectiva regândirii principalelor sale surse de putere internă şi externă. Poate adapta o parte din proiecte, gen din Green Deal în Great Recovery, dar e posibil să abandoneze alte proiecte şi să iniţieze altele date de criza duală de sănătate şi cea economică", a explicat el.

În acelaşi timp, a susţinut Radu Magdin, "Uniunea Europeană trebuie să gândească solidar şi să proiecteze solidaritate - aceasta fiind singura cheie firească în care poate fi celebrată Ziua Europei".

"România a fost şi este solidară cu Europa, Europa a fost şi este solidară cu România, asta e cheia unei relaţii sănătoase, atât la propriu (exemplul RescUE), cât şi la figurat. Economic, baza prosperităţii noastre e piaţa internă, să întărim UE căci de ea depind pacea şi bunăstarea pe continent, atât în club, cât şi în vecinătatea noastră, în Balcani, Parteneriatul Estic sau zona extinsă Marea Neagră şi Mediterana", a completat analistul politic.

Ziua Europei este marcată în fiecare an la data de 9 mai, începând din 1985, când în cadrul Consiliului European de la Milano s-a luat această decizie. Data marchează ziua în care a fost pronunţată ''Declaraţia Schuman''.

În urmă cu 70 de ani, la 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, propunea, în cadrul unui discurs, plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Această propunere este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.