După apariția vaccinului împotriva Covid-19, prețul petrolului a BUBUIT: atinge maximul ultimelor 9 luni

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-12-2020

Actualizat: 18-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: SteelGruru

Preţurile petrolului au urcat, joi, la cele mai ridicate niveluri din ultimele nouă luni, traderii fiind optimişti în legătură cu progresele făcute de negocierile pentru noul program de stimulare a economiei americane şi soliditatea cererii din Asia, transmite Reuters.

Citește și: CCR distruge mitul pensiilor speciale: Cine şi ce pensii încasează de fapt în România/ DOCUMENT

În Statele Unite, congresmenii americani se apropie de un acord pentru noul program de ajutoare, de 900 de miliarde de dolari, pentru susţinerea americanilor şi a companiilor afectate de pandemia de coronavirus.

Dolarul a atins joi cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, în raport cu principalele valute, ceea ce susţine preţurile petrolului, pentru că acesta devine mai ieftin pentru cumpărătorii care deţin alte monede.

Cotaţia petrolului Brent a crescut joi la un maxim de 51,90 de dolari pe baril, iar preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) la un vârf al şedinţei de 48,59 dolari pe baril. Ambele contracte au  atins cel mai ridicat nivel de la începutul lunii martie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri