Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După ce nu a reformat Grecia, Varoufakis dorește să reformeze Europa

diem25_1

diem25_2Yanis Varoufakis, fost ministru de finanțe al Greciei în primul guvern Syriza, anunţă pe 9 februarie, la Berlin, lansarea DiEM25 (Mişcarea pentru Democraţie în Europa 2025).

Locul ales nu este întâmplător. În calitatea sa de oficial grec, Varoufakis a văzut cum autorităţile de la Berlin pun capăt visului său de a găsi soluţii... creative de rambursare a datoriei Greciei. De altfel, conform manifestului aflat pe diem25.org/, Europa trebuie guvernată din nou de demos. Demos-ul este denumirea în greaca veche a poporului, şi rădăcina cuvântului democraţie. Astfel, manifestul face aluzii atât la problema greacă, dar sugerează, în acelaşi timp, şi realizarea unei democraţii mai adevărate.

„Există democraţie la nivel naţional, deoarece există parlamente, dar instituţiile care iau deciziile cele mai importante, precum Troika şi Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare nu dau seama nimănui. Nimeni nu poate înfrânge Eurogrupul” a spus Varoufakis pentru Newsweek.

„Avem în Europa o formă de feudalism democratic, care dispreţuieşte democraţia... Ei (feudalii din Bruxelles, n. red) consideră că poporul este un deranj”, a adăugat el.

DiEM25 pare să pună împreună şi să considere ca fiind fețe ale aceleiaşi monede două teme majore ale stângii: lipsa de democraţie la nivel european şi austeritatea de inspiraţie germană, aşa cum a fost văzută, printre atelele, în Grecia.

diem25_3 Uniunea Europeană va fi democratizată sau sa va dezintegra este sloganul sub care se lansează DiEM25

Dar sunt aceste două aspecte atât de coerente pe cât crede noul proiect politic? Situaţia Greciei nu a fost hotărâtă (doar) de birocraţii europeni, ci şi de reprezentanţii statelor naţionale. State lovite de criză, precum Spania, au stat alături de Germania în poziţia sa fermă.

Ori, deciziile luate de guvernele naţionale reprezintă o formă de democraţie foarte indirectă, dar, totuşi, democraţie. Membrii Consiliului reprezintă în mod real statele care i-au ales. Într-un fel putem chiar spune că Troika nu ar fi avut curajul să se manifeste atât de ferm fără să fi avut în spate legitimitatea Consiliului European.

Dincolo de aceste teme, DiEM25 cauta să capitalizeze și să reorienteze în scop reformator euroscepticismul european. Astfel se explică felicitările adresate Marii Britaniei pentru că a stat în afara zonei euro.

„Nu suntem o coaliţie de partide politice. Ideea este că oricine se poate alătura indiferent de afilierea de partid sau ideologie deoarece democraţia poate fi o temă unificatoare”, a spus Varoufakis într-un interviu pentru TNI.

Singura condiţie pentru cei ce vor să se alăture pare să fie aceea de a pune umărul spre a muta centrul de decizie al UE dinspre birocraţia bruxeleză spre adevăratul nivel european (probabil reprezentat de Parlament) şi, în subsidiar, spre nivelul naţional.

Obiectivele imediate al DiEM25, aşa cum sunt sintetizate de platforma de stânga Social Europe, sunt următoarele:

  • transparența deciziilor (incluzând transmisii în direct ale şedinţelor instituţiilor europene, publicarea rezultatelor intermediare ale negocierilor internaţionale, etc);
  • reorientarea instituţiilor europene de urgenţă către politici care să caute „cu adevărat” rezolvarea crizelor existente la nivel european.

Prima dintre aceste cerinţe este pur şi simplu impracticabilă. Nu există transparență absolută pentru că nimeni nu doreşte să-şi asume în mod „transparent” responsabilitatea pentru idei nedefinitivate. Astfel, o obligație legală de a impune transparența într-un forum nu face decât să mute discuţiile confidenţiale în afara acelui forum, riscând să transforme locul transparenţei într-un loc al dezbaterii pur formale. Iar reorientarea instituțiilor astfel încât să fie bine și să nu fie rău înseamnă totul și, deci, nu înseamnă nimic.

Dincolo de strategii pe termen mai scurt sau ma lung, o problemă interesantă este dacă avem cu adevărat un demos în Europa, sau măcar mugurii unei naţiuni politice. După criza economică, criza refugiaților a arătat diviziuni profunde, iar cetăţenii s-au îndreptat spontan nu spre interesul european (care ar fi presupus o realocare echitabilă a migranților) ci spre cel național, fiind mai mult decât dispuși să înalțe garduri la graniţă.

Cum nu avem un demos european, rezultă că nu se va găsi susținerea politică pentru a transforma Europa într-o democrație simplă în care statele naționale să nu mai aibă (sub o formă sau alta) drept de veto. Astfel, obiectivele declarate ale DiEM25 sunt extrem de greu de realizat.

Totuși, asta nu înseamnă că noua organizație este inutilă. Ea poate servi ca un loc de întâlnire pentru militanți care, la nivel național, dau forță unor partide precum Podemos. Poate că DiEM25 nu este cea mai coerentă suprastructură europeană pentru mișcări politice "de tip nou" care apar în Europa. Dar, deocamdată, este singura.

Transmisiunea în direct a lansării va fi disponibilă aici sau pe Youtube, începând cu ora 21:30.

https://www.youtube.com/watch?v=iXN94UGaSH4

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.