DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

După trei zile de frig și UN DECES, primarul Timișoarei anunță că se reia furnizarea căldurii, DOAR până luni

Express de Banat
Dominic Fritz

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a anunţat, joi, că a găsit un furnizor de gaz către Colterm, pentru a se putea relua termoficarea din municipiul Timişoara, însă contractul este valabil până la 1 noiembrie. Sistemul centralizat de termoficare va funcţiona la nivel minim.

”Acum câteva minute un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat şi Colterm va începe cât de repede se poate furnizarea cãldurii şi apei calde în locuinţele timişorenilor şi în spitale. Din motive tehnice, va dura câteva ore pânã când acest lucru se va simţi în calorifere. Mulţumesc companiilor implicate, ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi tuturor celor care ne ajutã în aceastã crizã. Din pãcate asta este doar o soluţie temporarã. Noul furnizor a acceptat sã semneze acest contract doar pânã luni, 1 noiembrie, ora 7, iar deoarece cantitatea de gaz este limitatã sistemul va funcţiona doar la un nivel minim”, a transmis Dominic Fritz prin intermediul unui comunicat de presă, de joi, al Primăriei Timişoara.

Potrivit edilului, Consiliul Local Timişoara a alocat Colterm numai în această săptămână, 8,3 milioane de lei.

”Consiliul Local a alocat Colterm sãptãmâna aceastã încã 8,3 milioane de lei, pe lângã cele 142 de milioane de lei pe care le-am dat deja anul acesta, o sumã record. Dar explozia preţului la gaz la cote fãrã precedent în istorie a adus companiile de termoficare în România, oricum cu probleme uriaşe, într-o situaţie de pericol real. Tot bugetul local nu mai este suficient sã acopere aceste preţuri. Nici în Timişoara, nici în celelalte oraşe din ţarã care au aceeaşi problemã. Ieri s-a votat în parlament o lege care va acoperi 50% din creşterea preţului la gaz pentru CET-uri prin subvenţii de stat, un element important de soluţie”, mai transmite Fritz. Dominic Fritz vorbeşte şi de ”dezorientarea din piaţa de gaz”. ”Dupã mai multe sãptãmâni de discuţii şi negocieri cu toţi marii furnizori de gaz şi câteva companii mai mici din România, constat cã dezorientarea din piaţa de gaz este enormã şi de abia începem sã realizãm magnitudinea crizei energetice în România. Vom continua - împreunã cu toţi care au fost în aceste zile de partea Timişoarei, cu toţi cei care ne-au sprijinit sã traversãm aceastã crizã - toate demersurile pe lângã Guvernul României, Parlament, Comisia Europeanã, astfel încât Timişoara şi celelalte oraşe cu termoficare publicã sã aibã furnizori şi resursele necesare pentru a nu transforma aceastã crizã energeticã într-una umanitarã. Timişorenii au suferit destul în ultimele zile”, mai scrie Fritz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.