Ucraina l-a numit oficial, sâmbătă, pe Oleksii Makeiev succesorul lui Andrii Melnik în funcţia de ambasador în Germania, informează dpa, scrie AGERPRES.
Guvernul de la Kiev a aşteptat o aprobare - aprobarea Germaniei de a primi o misiune diplomatică - pentru Makeiev, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe german.
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi-a dat deja înainte aprobarea pentru aceasta.
S-a vorbit de ceva timp că Makeiev i-ar putea succeda lui Melnik, chiar dacă numirea lui nu a fost confirmată până acum în mod oficial. Makeiev a lucrat vreme de mulţi ani ca director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe ucrainean.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că îl recheamă pe Melnik de la postul său la mijlocul lunii iulie, spunând că este o practică normală.
Melnik a fost criticat după ce l-a apărat pe liderul naţionalist ucrainean Stepan Bandera, care a condus un grup responsabil pentru epurare etnică şi masacrul a zeci de mii de polonezi şi evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Andrii Melnik a devenit cunoscut pentru cererile sale repetate pentru mai multe livrări de arme de la guvernul german după ce Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei la 24 februarie.
După un scandal uriaș, Ucraina a numit un nou ambasador în Germania
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

30
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
30

22
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
22

845
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
845

393
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
393

35
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
35

1.157
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.157

1.928
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.928

1.149
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.149

310
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
310

514
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
514

422
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
422

4.447
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.447

1.627
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.627
















Comentează