PNL a aprobat prin vot, în şedinţa Biroului Executiv Naţional de marţi, candidatura deputatului Raluca Turcan pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a mandatat conducerea grupului parlamentar să poarte negocieri în acest sens, potrivit agerpres.ro.
Citește și: SURSE Mutare făcută de USR-PLUS pentru prezidențiale! Răspunsul la o întrebare-cheie
"Noi am votat candidatura Ralucăi Turcan. De asemenea, am mandatat conducerea grupului parlamentar să poarte negocieri privitoare la preşedinţia Camerei Deputaţilor. Din punctul nostru de vedere, PSD - ALDE nu mai au ce să caute la şefia Camerei Deputaţilor şi vom încerca să înlocuim preşedintele Camerei Deputaţilor, care a făcut atâta rău imaginii Parlamentului şi imaginii externe a României, cu un candidat care să poată să asigure conducerea Camerei Deputaţilor în spiritul şi respectul Constituţiei, al legalităţii şi al Regulamentului Camerei", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, marţi, la finalul Biroului Executiv Naţional al partidului.
Citește și: Traian Băsescu dă alarma: O știre bombă de pe surse!
Întrebat de ce PNL şi USR nu ajung la un consens privind un candidat comun pentru conducerea Camerei Deputaţilor, el a răspuns: "Şi dacă vor fi doi candidaţi nu este niciun fel de problemă pentru că, dacă majoritatea PSD - ALDE nu reuşeşte să adune jumătate plus unu dintre voturi, va exista turul doi şi între noi va exista o înţelegere de susţinere în turul doi. Problema este să reducem numărul de voturi pentru susţinerea candidatului PSD, asta este marea problemă pe care o avem în aceste discuţii".
Citește și: Victor Ponta, ofertat de PSD! Ce decizie a luat liderul PRO România
Raluca Turcan este liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor.
Liviu Dragnea, care a condus Camera Deputaţilor, a fost condamnat definitiv luni în dosarul DGASPC Teleorman şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Comentează