DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ecaterina Stahl se alătură legendelor scrimei mondiale în FIE Hall of Fame

scrima

Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale a votat ca Ecaterina Stahl, una dintre figurile emblematice ale scrimei româneşti, să acceadă în galeria selectă a celor care au marcat prin performanţele lor evoluţia acestei discipline şi au contribuit la dezvoltarea şi promovarea ei, informează FR Scrimă, potrivit News.ro.

La 10 ani de la dispariţia sa, Ecaterina Stahl se va alătura celorlalţi şapte români care au primit această onoare în 2013, cu ocazia Centenarului Federaţiei Internaţionale. Laura Badea, Mihai Covaliu, Petru Kuki, Ioan Pop, Olga Orban, Ana Pascu şi Reka Szabo sunt deja membrii ai Hall of Fame-ului scrimei mondiale.

Ecaterina Stahl (n. 31 iulie 1946 – d. 26 noiembrie 2009) a provenit din centrul de scrimă de la Satu Mare şi a fost antrenată de celebrul maestru Alexandru Csipler, la UNIO Satu Mare. A activat la UNIO până în 1964, când a fost transferată la Steaua Bucureşti. Între 1980 şi 1984 a revenit la UNIO. Între 1984 şi 2002 a fost antrenoare la Clubul Sportiv Satu Mare. Palmaresul ei cuprinde, printre altele, titlul mondial la floretă în 1975 (Budapesta), două medalii de bronz la Jocurile Olimpice, cu echipa României (1968 Ciudad de Mexico şi 1972 Munchen), două medalii mondiale de argint, cu echipa României (1965 şi 1970), o medalie mondială de bronz la individual (1966) şi alte cinci medalii mondiale de bronz, cu echipa României (1967, 1973, 1974, 1975, 1977).

A participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, între 1968 şi 1980.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.