Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Echipajele româneşti continuă cursa spre finalele Campionatelor Mondiale de canotaj Under-23

www.agerpres.ro
canotaj, vâsle

Echipajele româneşti au continuat, joi, cursa de calificare în finalele Campionatelor Mondiale de canotaj Under-23 de la Racice (Cehia), în care au asigurată prezenţa direct opt plus unu feminin şi patru rame cu cârmaci feminin.

În proba feminină de dublu vâsle, Cristina Drugă şi Alexandra Ungureanu au ocupat locul al doilea în prima serie (07:14.80), în urma Greciei (07:12.77), calificându-se în semifinale, potrivit agerpres.ro.

La patru vâsle masculin, echipajul compus din Gheorghe Scripcaru, Florin-Bogdan Horodişteanu, Cristian-Ionuţ Cojocaru şi Andrei-Sebastian Cornea, a încheiat pe locul al treilea în seria a doua (06:03.39), după Olanda (05:59.98) şi Franţa (06:02.91), urmând să continue în semifinale.

În semifinale au ajuns şi Andrei Mândrilă şi Alexandru-Laurenţiu Danciu, după ce au câştigat a doua serie de recalificări la dublu rame masculin (06:45.11).

La patru rame feminin cu cârmaci, România (Adriana Surupăceanu, Ioana-Mădălina Moroşan, Lorena Constantin, Iuliana Timoc, Victoria-Ştefania Petreanu) a ocupat locul patru în cursa preliminară de culoar (07:14.99), după Italia (07:11.60), Germania (07:12.44) şi Cehia (07:14.95).

Pe patru a încheiat România (Ioana-Irina Acsinte, Larisa-Andreea Bogdan, Estera-Costina-Beatrice Vîlceanu, Larisa-Elena Roşu, Amalia Bucu, Cosmina-Maria Podaru, Manuela-Gabriela Lungu, Raluca-Georgiana Dinulescu, Victoria-Ştefania Petreanu) şi cursa preliminară de la opt plus unu feminin (06:35.61), după echipajele din SUA (06:22.52), Germania (06:26.74) şi Olanda (06:28.34).

În proba feminină de patru rame, România (Alice-Elena Turcanu, Alina-Maria Baleţchi, Andreea Popa, Dumitriţa Juncănariu) a încheiat pe locul al treilea în prima serie (06:51.66), după Germania (06:47.58) şi Chile (06:48.73), urmând să evolueze în recalificări.

În recalificări vor lua startul şi Dumitru-Antonio Stoica şi Iulian Nestian, la dublu vâsle masculin, după locul al patrulea ocupat în serie a doua (06:46.37), în urma Greciei (06:23.69), Germaniei (06:26.90) şi Marii Britanii (06:29.19).

La simplu feminin, Alexandra-Cornelia Ionel a terminat pe locul şase în prima serie (08:24.95) şi va evolua în recalificări.

Echipajul masculin de opt plus unu (Sebastian Timiş, Toader-Iulian Merilă, Gheorghe Morar, Marian Cireaşă, Dumitru-Valentin Bucur, Dorin Simion, Andrei Lungu, Alexandru Gherasim, Petre-Florin Enăşescu) s-a clasat pe patru în prima serie (05:47.17), după SUA (05:38.46), Italia (05:42.30) şi Cehia (05:45.92), dar va continua în recalificări.

La simplu masculin, Cristian-Vasile Nicoară a ratat accederea în sferturile de finală, după ce s-a clasat al treilea în prima serie de recalificări (07:21.91).

Potrivit site-ului forului mondial, România a înscris în competiţie 12 echipaje.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.