DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Echipe ale Electrica Distribuţie din Muntenia şi Dobrogea intervin pentru remedierea defecţiunilor apărute în urma furtunii din vestul ţării

electrica

Un număr de 26 de echipe de intervenţie ale E-Distribuţie Muntenia şi E-Distribuţie Dobrogea au fost trimise pentru a sprijini eforturile de reluare a alimentării cu electricitate în zonele afectate de furtună, aflate în aria de activitate a E-Distribuţie Banat. Potrivit unui comunicat de presă al E-Distribuţie Banat, echipe de intervenţie din Dobrogea şi Muntenia au venit în vestul ţării pentru a interveni pentru remedierea defecţiunilor apărute în urma furtunii de duminică din vestul ţării.

„Operatorul de distribuţie lucrează în continuare conform procedurilor situaţiei de urgenţă, nivel 2. Echipele E-Distribuţie Banat şi ale contractorilor au intervenit din cursul zilei de ieri, în timpul nopţii şi în cursul zilei de astăzi, astfel că a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru un număr estimat de peste 130.000 de clienţi, aproximativ 60% din numărul estimat de clienţi pentru care alimentarea cu electricitate a fost afectată de condiţiile meto extreme, în zona de responsabilitate a E-Distributie Banat”, se arată în comunicat.

În prezent se află la intervenţii 57 de echipe ale E-Distribuţie Banat şi 16 ale firmelor contractoare. ”Acestea au ca prioritate intervenţia la avariile înregistrate pe liniile de înaltă şi medie tensiune, care alimentează un număr mare de clienţi. Condiţiile meteo severe, cu vânt de peste 90 km/h, şi peste 100 km/h în unele cazuri, au dus la avarii inclusiv la stâlpi de beton şi de metal, în special în judeţul Timiş, dar şi în Caraş Severin, Hunedoara şi Arad”, se arată în comunicat.

E-Distribuţie Banat cooperează cu autorităţile care au atribuţii în situaţii de urgenţă şi care au sprijinit intervenţia echipelor E-Distributie Banat, de exemplu prin deblocarea drumurilor, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.