Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Economia şi securitatea, pe agenda sesiunii anuale a parlamentului chinez

iwf.org
china

Sesiunea anuală a Parlamentului chinez începe săptămâna viitoare cu două probleme majore pe ordinea de zi a Partidului Comunist, aflat la guvernare: relansarea celei de-a doua economii ca mărime din lume şi întărirea securităţii naţionale, scrie vineri AFP, potrivit Agerpres.

Confruntată cu o criză imobiliară profundă şi incapabilă să relanseze consumul gospodăriilor după criza Covid, China a înregistrat anul trecut una dintre cele mai scăzute rate de creştere din ultimele deceii (5,2%).

La marea reuniune politică anuală, cei aproape 3.000 de deputaţi ai Congresului Naţional al Poporului (ANP) urmează, ca întotdeauna, să ratifice în unanimitate deciziile Partidului Comunist Chinez (PCC), în cadrul solemn al Palatului Poporului din Beijing.

Sesiunea va începe marţi şi va dura aproximativ zece zile.

În pofida lipsei de avânt a economiei, analiştii nu se aşteaptă la un plan major de redresare.

Sesiunea se va concentra mai curând pe "consolidarea măsurilor de securitate naţională pe toate fronturile", a prezis Ho-fung Hung, profesor de economie politică la universitatea americană John Hopkins.

Fără îndoială, ar putea fi aprobate investiţii în ştiinţă şi tehnologie, precum şi noi măsuri pentru sectorul imobiliar puternic îndatorat.

Obiectiv de creştere "prudent"

Dar preşedintele Xi Jinping "pare relativ nepreocupat de recentele probleme de creştere ale ţării sale", a estimat Neil Thomas, specialist în politici chineze la think tank-ul Asia Society. Aşa că nu ar fi "de aşteptat vreo schimbare majoră în chestiuni economice", a declarat acesta pentru AFP.

Cu toate acestea, un anunţ este aşteptat în mod deosebit: obiectivul de creştere pentru 2024, care va fi dezvăluit de premierul Li Qiang. Economiştii se aşteaptă la aproximativ 5%.

"Ţinta PIB (produsul intern brut) va fi probabil prudentă, fără a reflecta amploarea presiunii asupra economiei", a indicat Diana Choyleva, economist şef la Enodo Economics.

În ultimii ani, autorităţile chineze au exclus ideea unui plan de redresare la scară largă, temându-se că ar putea pune în dificultate finanţele publice. Analiştii nu văd niciun motiv pentru ca acest lucru să se schimbe.

"Investitorii şi consumatorii aşteaptă măsuri care le pot restabili încrederea", a notat Diana Choyleva. "Dar prioritatea acordată de guvern prevenirii unui risc economic sporit şi îmbunătăţirii securităţii nu va permite să se adopte un tip de măsuri ce ar avea un efect pozitiv imediat", a explicat ea.

Putere limitată

Sesiunea parlamentară este "un eveniment crucial de reţea, cu mii de oameni influenţi care vin din toată China pentru a se întâlni şi a discuta despre politică", potrivit analistului Nis Grunberg de la Institutul Merics din Germania.

Dar, în realitate, puterea lor este limitată.

Toate deciziile majore au fost luate cu săptămâni înainte, în şedinţe cu uşile închise ale Partidului Comunist, departe de atenţia presei.

Parlamentul "nu a respins niciodată un proiect de lege, un buget, un raport sau o numire care i-au fost înaintate", a amintit Changhao Wei, cercetător asociat la Centrul Paul Stai China de la Yale Law School din SUA.

Subiectele de pe ordinea de zi a discuţiilor dau o idee despre preocupările liderilor chinezi, în primul rând: apărare şi securitate naţională.

Este previzibilă o creştere a bugetului militar, al doilea în lume după cel al Statelor Unite. Cifra va fi dezvăluită marţi.

Anul trecut, Beijingul a extins considerabil definiţia a ceea ce reprezintă spionaj şi a percheziţionat mai multe companii străine de consultanţă, audit şi cercetare.

Cu puţin timp înainte de actuala sesiune parlamentară, a fost extinsă şi noţiunea de secret de stat, "un semnal clar al importanţei securităţii pe agenda puterii în acest an", potrivit Dianei Choyleva.

Între relansarea economiei şi întărirea securităţii, alegerea se face rapid, mai spun analiştii.

"Beijingul nu va schimba nimic în abordarea sa asupra controlului şi securităţii", a anticipat Nis Grunberg.

"Când a fost ultima dată când (preşedintele chinez) Xi Jinping a făcut un compromis privind controlul, în beneficiul creşterii economice, fără să aducă măcar vorba de o reformă liberală?", a întrebat retoric analistul citat de AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.