Edin Terzic, care a antrenat cu succes echipa Borussia Dormund în a doua jumătate a sezonului 2020-2021, a fost numit director tehnic al clubului, a anunţat marţi gruparea din Bundesliga, potrivit presei internaţionale.
Lucien Favre a fost înlocuit în decembrie pe banca tehnică a Borussiei de Edin Terzic, fostul său secund. Sub conducerea acestuia, formaţia a încheiat campionatul pe locul 3 şi a câştigat Cupa Germaniei după o finală cu RB Leipzig.
Terzic ar fi putut face parte din staff-ul noului antrenor al lui Dortmund, Marco Rose, însă a preferat rolul de director tehnic, post creat special pentru el. Terzic, ce are dublă cetăţenie, germană şi croată, a semnat un contract valabil până în 2025.
"În linii mari, voi fi adjunctul lui Michael Zorc (directorul sportiv - n. r.) şi al lui Sebastian Kehl (managerul grupului profesionist - n. r.)", a explicat Terzic, care-i va consilia pe şefii clubului în ce priveşte chestiunile sportive şi va juca un rol în ce priveşte împrumuturile şi transferurile de jucători.
Terzic a recunoscut că a avut contacte cu alte cluburi. "Nu mi-am dorit deloc să plec de la Borussia Dortmund", a precizat el.
Dortmund a indicat luni că Sebastian Kehl îl va înlocui anul viitor pe Michael Zorc în funcţia de director sportiv, conform agerpres.
Edin Terzic este noul director tehnic al clubului Borussia Dortmund
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

Performanță rară în fotbal. Doi frați, aceeași națională. Jude și Jobe Bellingham au fost convocați de Tuchel
13
Sport
FOTO Soția unui fotbalist din Superliga, la un pas să cadă de la etaj. Totul a fost filmat
701
Știrile Zilei
Medalie de argint pentru România la Campionatele Mondiale de Haltere
33
Sport
Jannik Sinner se desparte de fostul antrenor al Simonei Halep după cinci ani de colaborare
66
Sport
Laurenţiu Reghecampf: 'La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate'
69
Sport
Ionuţ Radu, indisponibil pentru meciurile României cu Polonia şi Bosnia-Herţegovina
30
Sport
Mourinho, despre suspendarea etapei după decesul lui Jesus de Miguel: "Nu ne revine nouă să spunem ce şi-ar dori sau nu el"
100
Sport
Portarul implicat în accidentarea care a dus la moartea lui Jesus de Miguel își va afla sancţiunea disciplinară săptămâna viitoare
152
Sport
Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Hong Kong (WTA) de o jucătoare venită din calificări
124
Sport
Jose Mourinho: "Decizia lui Cristiano Ronaldo trebuie respectată"
111
Sport
China cere 'timp pentru a asimila' situaţia lui Mbappe: "Acest incident nefericit a rănit sentimentele multor oameni"
100
Sport
Jessica Pegula a criticat-o pe Mirra Andreeva într-o discuție surprinsă de camerele de filmat: „Se comportă ca o divă. Are nevoie de o lecție de umilință”
95
Sport
Lindsey Vonn, despre relaţia cu Matthieu Bailet, iubitul ei cu 12 ani mai tânăr: "Este uimitor şi sunt fericită"
208
Sport



















