Efectele excluderii din lot: Cristina Neagu ar putea rata şansa titlului de golgheter la EURO

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-12-2016

Actualizat: 16-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Handbalistele Cristina Neagu şi Paula Ungureanu, înlocuite în lotul de 16 jucătoare pentru meciul cu Germania, la CE din Suedia, scrie news.ro.

Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, şi portarul Paula Ungureanu au fost înlocuite cu Laura Popa şi Iulia Dumanska, în lista de start pentru meciul de vineri cu Germania, la CE din Suedia, Neagu urmând a încheia astfel competiţia cu 46 de goluri marcate în şase partide.

Vineri, de la ora 16,45, România joacă ultimul meci la Campionatul European din Suedia, pentru clasarea finală pe locurile 5-6. Jucătoarele antrenate de Ambros Martin au ratat, miercuri seară, calificarea în semifinale, după ce au pierdut cu Danemarca, scor 17-21, astfel că antrenorul iberic a decis includerea în lotul de 16 a interului dreapta Laura Popa şi a portarului Iulia Dumanska, handbaliste care au făcut deplasarea în Suedia, dar nu au evoluat vreun minut până acum.

Handbalistele înlocuite sunt portarul Paula Ungureanu şi căpitanul echipei, Cristina Neagu, cea care a marcat în şase meciuri 46 de goluri. Astfel, şansele pentru Neagu de a fi golgeter al CE din Suedia se diminuează, având în vedere că patru adversare, semifinalistele Olanda, Norvegia, Franţa şi Danemarca, vor mai disputa două partide. Pe locul 2 în clasamentul golgheterilor se află Stine Jorgensen (Danemarca, 35 goluri), iar pe 3, Nora Mork (Norvegia, 34).

În plus, Neagu mai avea nevoie de 13 goluri pentru a deveni cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene. Tot vineri vor avea loc semifinalele, între Olanda – Danemarca (ora 19.15) şi Franţa – Norvegia (21.45). În disputele all-time dintre România şi Germania, echipa tricoloră a fost învinsă de opt ori până în prezent.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri