Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Efectul excluderii din Consiliul Europei: Rusia ia în calcul revenirea la pedeapsa cu moartea

consiliul europei

În Rusia nu mai există restricții privind revenirea la pedepsa cu moartea, măsură suspendată printr-un moratoriu care este în vigoare din 1997, dar totul va depinde de situația actuală, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev (fost președinte al Rusiei).

„Puteți trata pedeapsa cu moartea în moduri diferite. Desigur, punctele de vedere au fost întotdeauna opuse. Dar cel puțin următoarele se pot spune acum: motivul pentru adoptarea unui număr de decizii ale Curții Constituționale a fost, fără îndoială, participarea țării noastre la convențiile Consiliului Europei. Acum aceste convenții și-au pierdut puterea pentru noi”, a spus Medvedev într-un interviu pentru RIA Novosti.

Potrivit acestuia, temeiurile internaționale pentru suspendarea pedepsei cu moartea au dispărut, dar acum „pozițiile juridice interne” ale Curții Constituționale a Federației Ruse, care se bazează pe situația penală actuală, joacă un rol.

„Pornesc de la premisa că, dacă totul este calm, atunci aceste poziții juridice pot rămâne aceleași cum erau. Dar nici pozițiile juridice nu sunt eterne, dacă ceva se schimbă în viața societății, atunci aceste poziții juridice pot fi și ele revizuite”, a adăugat Medvedev.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat pe 16 martie în favoarea unei propuneri de excludere a Rusiei din calitatea de membru, în urma invaziei din Ucraina. Din acea zi, țara a încetat să mai fie membră a Consiliului Europei, la care a aderat în 1996, dar oficialii ruși au spus că Moscova a fost prima care a decis să se retragă din organizație.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.