Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful deputaților juriști: USR și PNL au ridicat problema SIIJ în discuția cu experții MCV / Să menţii MCV activ este discriminatoriu!

MCV

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Nicuşor Halici (PSD), a relatat marţi discuţiile comisiilor juridice cu experţii MCV. O echipă de experţi din partea Comisiei Europene s-a întâlnit marţi cu membrii comisiilor parlamentare juridice, în cadrul misiunii de evaluare a stadiului îndeplinirii recomandărilor din raportul MCV din octombrie anul trecut.

  • "Concluziile, şi ale dumnealor, ca şi ale noastre, sunt de a identifica în primul rând soluţiile cele mai viabile cu privire la continuarea legiferării pe Codurile penal şi de procedură penală, pentru că readuc la cunoştinţa publicului larg că, din MCV şi din suma celor 12 recomandări, cinci aparţin Parlamentului României şi practic doar aceasta nu este finalizată. Codurile de procedură penală şi penală sunt în proces legislativ, fiind deciziile CCR care practic au spus că iniţiativele legislative trebuie să-şi reia procesul legislativ. (...) Am spus că sper ca în aceste zile, cât vor face aceste întâlniri de lucru aplicate, tehnice, cu toate instituţiile care vizează cele 12 recomandări, să aibă imaginea unui raport care este îndeplinit aproape sută la sută. Chiar dacă nu avem Coduri publicate în Monitorul Oficial, ele sunt în dezbatere parlamentară şi am spus foarte clar că sper ca această instabilitate de moment să treacă cât mai repede. (...) Au vrut să ia la cunoştinţă care sunt progresele şi care sunt intenţiile viitoare ale Parlamentului României", a declarat Halici, la Parlament, la finalul discuţiilor.

Discuţiile s-au referit, între altele, la numirea procurorilor cu rang înalt.

  • "A mai fost o discuţie cu privire la procurorii de rang înalt şi aici n-am înţeles nedumerirea unora, dar se pare că una spunem pe sticlă, alta spunem prin comisii. Dacă pe sticlă criticăm interferenţa politicului în zona justiţiei, în comisii spunem tocmai că ar trebui implicat şi factorul politic. Deci cei care critică odată în faţa opiniei publice, în comisie spun că această numire a procurorilor de rang înalt nu este totuşi cea mai bună soluţie, în sensul că politicul este exclus complet. Le-am explicat exact care este procedura în România şi cum politicul nu are absolut nicio interferenţă cu aceste numiri", a detaliat Halici.

El a precizat totodată că desfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie nu a fost discutată cu experţii europeni.

  • "Nu am discutat cu reprezentanţii comisiei aşa ceva, decât unii colegi, în special cei de la USR au ridicat această problemă şi PNL a specificat că există un proiect de lege cu privire la această secţie. În schimb, acest raport nu vizează existenţa sau inexistenţa vreunei instituţii şi cu atât mai mult a unei secţii care nici nu era la momentul instituirii mecanismului de verificare", a spus social-democratul.

Nicuşor Halici a mai afirmat că a primit un "răspuns evaziv" la întrebarea sa confirm căreia Comisia consideră că mecanismul MCV ar trebui instituit la nivelul întregului bloc comunitar.

  • "I-am întrebat dacă îşi menţin acea declaraţie de la momentul în care au spus că vor continua monitorizarea în cazul României şi a Bulgariei - că ar trebui instituit acest mecanism la nivelul întregului bloc comunitar. Nu mi-au dat niciun răspuns, decât evaziv. Ei consideră, pe de altă parte, că e bună această monitorizare, dar au fost evazivi. (...) Chiar dacă noi am îndeplinit mai multe, din punctul nostru de vedere, decât vecinii bulgari şi nu spun că nu trebuia ridicat MCV-ul statului bulgar, acesta ar fi trebuit ridicat clar şi pentru România. Doar pentru faptul că nu există o lege de adoptare a Codurilor penale şi de procedură penală şi ea este în procedură legislativă, să menţii MCV în continuare activ, mi se pare nu doar discriminatoriu, ci şi puţin condiţionat. Dar o să vedem concluziile şi analiza domniilor lor cu privire la îndeplinirea celorlalte şapte recomandări.", a adăugat deputatul PSD.

El a menţionat că "una dintre recomandări viza şi declaraţiile puterilor statului de a nu condiţiona foarte mult activitatea unei puteri către altă putere".

  • "Dreptul de iniţiativă şi de susţinere parlamentară este unul garantat de Constituţie. Şi, aşa cum noi nu ne putem permite să-i spunem vreunui stat membru, nici măcar Parlamentul European, ce ar trebui să legifereze sau cum ar trebui să legifereze, cred că nici nouă n-ar trebui sa ne spună o altă entitate, pentru că suntem instituţia fundamentală a statului în materie de legiferare, cum ar trebui, decât în cadrul unor proceduri foarte stricte şi constituţionale. Dacă le depăşim pe acelea, putem discuta dar, atât timp cât suntem în interiorul lor, n-avem de ce să fim criticaţi", a susţinut preşedintele deputaţilor jurişti.

Vezi si: VIDEO Ludovic Orban a luat foc după majorarea tichetelor de masă: Atâta nerușinare și nesimțire nu am văzut în viața mea! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.