Justiţia franceză a deschis la sfârşitul lui martie o anchetă asupra preşedintelui Interpolului, Ahmed Nasser al-Raisi, pentru "complicitate la tortură", după o plângere formulată de doi britanici, informează miercuri AFP, citând surse apropiate dosarului, scrie AGERPRES.
Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a confirmat pentru agenţia de presă franceză că i-a încredinţat unui judecător parizian o anchetă după o plângere, cu constituirea unei părţi civile ce evocă "torturi" şi "detenţii arbitrare" în 2018 şi 2019.
Ahmed Nasser al-Raisi, care are de asemenea o funcţie importantă în cadrul poliţiei din Emiratele Arabe Unite (EAU), face deja obiectul unei anchete preliminare a PNAT pentru alte acuzaţii de tortură.
Într-un comunicat, cei doi britanici declară că "vor prezenta miercuri dovezile de tortură" de care ei îl acuză pe Al-Raisi, în cadrul unei audieri "la cererea judecătorului de instrucţie" specializat în crime împotriva umanităţii al tribunalului de la Paris.
Primul reclamant, Matthew Hedges, este doctorand al Universităţii din Durham, în Anglia. În timpul unei conferinţe de presă din Lyon, în octombrie, el a relatat despre acuzaţiile de spionaj care i-au fost aduse în timpul unei călătorii de studii în EAU, în urma cărora el a fost plasat în detenţie şi torturat în perioada mai-noiembrie 2018 şi "forţat să facă mărturisiri false", potrivit lui.
Condamnat la închisoare pe viaţă în noiembrie 2018, Matthew Hedges a fost graţiat la nici o săptămână mai târziu, la presiunea comunităţii internaţionale.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Ali Issa Ahmad, un agent de securitate din Wolverhampton (centrul Angliei), a relatat că a fost bătut de mai multe ori şi înjunghiat în timp ce a stat o lună în detenţie în emiratul Sharijah, în ianuarie-februarie 2019.
Potrivit lui Ali Issa Ahmad, el era acuzat de faptul că şi-a manifestat prea ostentativ susţinerea în timpul unui meci din cadrul Cupei Asiei pentru echipa de fotbal a emiratului Qatar, cu un tricou pe care era drapelul bordo al acestei ţări, rivală a EAU.
Preşedinţia organizaţiei Interpol este o funcţie pur onorifică. Al-Raisi a fost ales preşedinte al organizaţiei internaţionale de cooperare a forţelor de poliţie de statele membre, în noiembrie, spre marea nemulţumire a apărătorilor drepturilor omului şi unor responsabili politici.
PNAT a declanşat de asemenea o anchetă preliminară asupra generalului-maior Al-Raisi după o plângere pentru "tortură" şi "acte de barbarie" înaintată de ONG-ul Gulf Centre for Human Rights (GCHR), cu privire la soarta lui Ahmed Mansoor, unul dintre principalii apărători ai drepturilor omului în EAU.
Într-un comunicat publicat în ianuarie 2020, Ministerul Afacerilor Externe al EAU a respins afirmaţiile "fără fundament" ale ONG-ului în legătură cu soarta lui Mansoor.
Șeful Interpol, vizat de o anchetă pentru 'complicitate la tortură' și 'detenții arbitrare'
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

577
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
577

39
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
39

2.275
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
2.275

2.668
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
2.668

157
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
157

60
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
60

65
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
65

73
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
73

5.246
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.246

33
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
33

79
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
79

3.837
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.837

38
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
38
















Comentează