Armata egipteană a anunţat sâmbătă că a lansat lovituri aeriene în nordul peninsulei Sinai, la o zi după un atac comis de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) contra unui post de control militar, acţiune soldată cu moartea a 12 soldaţi, relatează AFP.
Nordul peninsulei Sinai este zona din Egipt în care acţiunile jihadiştii SI cauzează cele mai mari pierderi în rândul forţelor de securitate egiptene, după ce armata l-a destituit, în 2013, pe preşedintele islamist Mohamed Morsi.
Atacul comis vineri a avut loc în regiunea Bir al-Abd, o zonă relativ ocolită de violenţe, situată la vest de Al-Arish, reşedinţa regiunii Sinaiul de Nord. El a fost revendicat de aripa egipteană a grupării SI.
''Mai multe formaţiuni ale armatei aerului au decolat, sâmbătă în zori, pentru o misiune de recunoaştere a ţintelor şi pentru a desfăşura lovituri aeriene concentrate, care au durat trei ore'', a anunţat Înaltul comandament al armatei egiptene, într-un comunicat de presă.
În octombrie 2015, gruparea Stat Islamic a revendicat un atentat cu bombă contra unui avion cu turişti ruşi, după decolarea acestuia din staţiunea Sharm el-Sheikh, situată în estul Egiptului. Atentatul s-a soldat cu 224 de morţi. AGERPRES
Egipt: Lovituri aeriene ale armatei egiptene în nordul peninsulei Sinai, după atentatul comis vineri
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

226
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
226

45
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
45

1.319
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.319

1.127
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.127

41
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
41

5.393
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.393

79
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
79

112
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
112

59
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
59

65
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
65

2.805
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.805

60
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
60

2.014
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
2.014
















Comentează