DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ei reprezintă VIITORUL JUSTIȚIEI române: 49 de studenți de la drept au fost prinși că au copiat la examene

Studenti

49 de studenţi din anul I de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti au fost propuşi pentru exmatriculare pe motiv de fraudare a mai multor examene. Propunerea pentru exmatriculare a acestora este o premieră în cadrul Facultăţii de Drept şi a Universităţii din Bucureşti, a declarat decanul Răzvan Dincă.

„Situaţia este cu atât mai gravă fiind vorba de oamenii şcoliţi să devină viitorii magistraţi, avocaţi, jurişti, profesionişti ai dreptului, deci tocmai cei care ar trebui să practice echitate şi corectitudine şi să judece conform acestor valori. Este şocant să constatăm un asemenea fenomen, e cu totul contrariant pentru principiile pe care ar trebui să le insuflăm viitorilor magistraţi, avocaţi, jurişti, profesionişti ai dreptului să descoperim în stadiul formării lor iniţiale o asemenea încălcare a acestor principii”, a spus Dincă, conform Edupedu.ro.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Motivul care stă la baza acestei măsuri, conform sursei citate, este că cei 49 de studenţi din anul I din două grupe, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, propuşi pentru exmatriculare, ar fi fraudat mai multe examene. Studenţii au comunicat pe Whatsapp metode de copiere pentru fraudarea examenelor online şi rezolvau în comun subiectele, făcând schimburi de filmuleţe în care unii studenţi explicau metode de copiere şi cum să îşi aşeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspiraţie „Nu am mai avut în istoria facultăţii şi nici a universităţii o astfel de situaţie, este o premieră. Au mai fost studenţi exmatriculaţi pentru fraudă, dar niciodată nu au fost propuşi atât de mulţi.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

Pentru spiritul de justiţie, echitate şi corectitudine pe care trebuie să îl cultivăm în facultatea de drept este şocant să constatăm un asemenea fenomen, e cu totul contrariant pentru principiile pe care ar trebui să le insuflăm viitorilor magistraţi, avocaţi, jurişti, profesionişti ai dreptului să descoperim în stadiul formării lor iniţiale o asemenea încălcare a acestor principii”, a mai precizat decanul Răzvan Dincă, conform sursei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.