Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elena Dinu, deputat PSD: Sărbătorim Ziua Copilului Prematur

arhiva personala
Elena Dinu

Începând cu anul 2020 este celebrată Ziua Copilului Prematur în România, în urma propunerii legislative pe care am iniţiat-o, devenită Legea 189/2020, anunță deputatul PSD Elena Dinu.

Organizaţiile europene ale părinţilor de copii născuţi prematur au creat şi sărbătorit această zi pentru prima dată în 2008, iar evenimentul a cunoscut amploarea mondială din 2011, Ziua Mondială a Prematurităţii fiind sărbătorită oficial, în fiecare an, în peste 100 de ţări.

Prematuritatea poate afecta pe oricine, indiferent de ţară, rasă, cultură sau statut socio-economic, fiind o traumă semnificativă pentru mii de familii.

Statisticile oficiale arată că, în fiecare an, se nasc prematur peste 15 milioane de copii în întreaga lume, ceea ce înseamnă unul din zece copii.

În România, aproximativ 9% din copii se nasc înainte de termen. Fenomenul naşterilor premature plasează ţara noastră pe ultimul loc în clasamentul statelor europene, numărul copiilor prematuri înregistraţi fiind de 2,4 ori mai mare decât media europeană.

Rata mare de prematuritate, dar şi complicaţiile asociate prematurităţii, pe termen scurt şi lung, atât pentru copii şi familie, cât şi pentru sistemul de sănătate şi societate, reprezintă un semnal de alarmă care reclamă măsuri de politică publică concertate.

Creşterea conştientizării privind prematuritatea şi efectele sale reprezintă un prim pas pentru combaterea ei.

Ratele de prematuritate pot fi reduse semnificativ printr-o mai bună informare şi prin ameliorarea tratamentului şi îngrijirii prematurilor.

Deşi în ultimii ani România a înregistrat paşi importanţi în îmbunătăţirea managementului copiilor prematuri, prin reabilitarea şi dotarea secţiilor de neonatologie din spitale, alocarea de fonduri nerambursabile şi guvernamentale, parcursul este unul de durată şi trebuie să implice toţi factorii cu atribuţii în domeniu, respectiv autorităţile centrale şi locale, comunităţi medicale, organizaţii non-guvernamentale.

Atingerea unei acoperiri ridicate de îngrijire prenatală de calitate, îngrijire calificată la naştere, îngrijire postnatală pentru mamă şi copil şi îngrijirea nou-născuţilor, precum şi formarea unui număr de specialişti în zona de neonatologie dar si neurologie pediatrică, sunt câteva măsuri recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care pot reduce semnificativ ratele de mortalitate infantilă.

Trebuie să oferim copiilor născuţi prematur o şansă la viaţă, iar acest lucru îl putem realiza numai împreună, continuând dialogul şi promovând măsuri concrete şi sustenabile. Trebuie să găsim resurse pentru dotarea corespunzătoare a secţiilor de neonatologie şi pentru asigurarea unei îngrijiri medicale adecvate pentru copiii prematuri. Trebuie să le asigurăm o şansă reală la supravieţuire şi dezvoltare!

Voi continua demersurile începute în anul 2020, prin iniţierea Legii Zilei Copilului Prematur în România, şi îmi doresc ca, în fiecare an, în data de 17 noiembrie, să marcăm cel puţin o realizare care să îmbunătăţească considerabil managementul copiilor prematuri din România.

În contextul importanţei acestei zile, trebuie să ne reamintim că este imperios necesar să ne îndreptăm energiile şi eforturile pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor prematuri din România.

Investind în copii, investim în viitorul acestei ţări!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.