Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elena Udrea, marea ABSENTĂ de la ÎCCJ: Cerere NEAŞTEPTATĂ, prin intermediul avocaţilor. Ce DECIZIE au luat magistraţii

nasul.tv
elena udrea

Elena Udrea nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde era programat un nou termen în dosarul "Gala Bute", în care a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, potrivit AGERPRES.

Citeşte şi: Declaraţia MOMENTULUI – Victor Ponta, atac voalat la Iohannis: ’Aş fi vrut să fiu CONSILIERUL preşedintelui României...’

Udrea a fost reprezentată la proces de un avocat, care le-a spus judecătorilor că nu ştie unde se află fostul ministru.

Tot acum, avocatul a cerut recuzarea judecătorului Ionuţ Matei, pe motiv că acesta face parte din "câmpul tactic" şi că ar fi fost susţinut de fostul director adjunct al SRI Florian Coldea.

După câteva minute de deliberări, colegii lui Ionuţ Matei au respins cererea de recuzare a acestuia.

Decizia de a-l recuza pe Ionuţ Matei a fost anunţată de Udrea la ultimul termen al procesului din 29 ianuarie, când ea s-a prezentat în instanţă.

"Ionuţ Matei a fost vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mandatul Liviei Stanciu, iar la audierea de la Comisia SRI, referitor la modul în care au fost numiţi în anumite funcţii procurori şi judecători cu susţinerea SRI, am declarat explicit despre Ionuţ Matei că a fost numit la propunerea şi la recomandarea domnului Florian Coldea, adjunct SRI la vremea aceea, lucru pe care domnul Coldea mi l-a spus mie. În procesul de schimbare în 2013 a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pus problema ca Aida Popa să fie schimbată din funcţie, iar domnul Coldea a propus să fie schimbată Aida Popa cu Ionuţ Matei, pe care l-a definit ca fiind 'omul nostru', adică al dânsului, nu al meu. În aceste condiţii, nu cred că se poate pune problema unui proces echitabil în 'Gala Bute' în ceea ce mă priveşte", spunea atunci Udrea.

Citeşte şi: Un nou COD PORTOCALIU de viscol şi ninsori: Vântul va atinge 100 km la oră. Ce judeţe sunt vizate de noul avertisment

Ionuţ Matei a făcut parte din completele care i-au condamnat, printre alţii, pe Adrian Severin, Gabriel Berca, Adrian Năstase.

Următorul termen al procesului Elenei Udrea a fost stabilit pentru 28 martie.

Elena Udrea a fost condamnată de ÎCCJ, pe 29 martie 2017, la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

ÎCCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane euro despăgubiri.

Citeşte şi: Autorităţile SE MOBILIZEAZĂ,după avertismentul meteorologilor: Comandament de iarnă la MAI, la ora 14

În acelaşi dosar, instanţa a dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

Procesul se află în faza de apel.

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la 'Gala Bute', prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.