Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elevii care au fost retrași de la școală vor învăța online: părinții s-au răzgândit

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam școală elevi

Părinţii care şi-au retras, marţi, cei doi copii de clasa a III şi a V-a de la Şcoala nr. 25 din Galaţi, din cauza restricţiilor impuse de pandemie, au revenit, joi, asupra deciziei şi au hotărât să solicite predarea în regim online a orelor pentru cei doi fraţi. Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Galaţi, Onuţ Atanasiu, părinţii celor doi minori au informat instituţia asupra deciziei luate. În consecinţă, IŞJ Galaţi nu va mai face plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi la Direcţia pentru Protecţia Copilului, pentru împiedicarea copiilor, de către proprii părinţi, de a avea acces la educaţie, informează Agerpres.

Părinţii celor doi elevi au informat, marţi, secretariatul Şcolii Generale nr.25 că îşi retrag copiii de la şcoală pe motiv că restricţiile impuse de pandemie le afectează dezvoltarea din punct emoţional, psihic şi fizic.

"Subsemnaţii..., în calitate de părinţi ai elevilor...., înscrişi în clasa a V-a şi a III-a la Şcoala 25 Galaţi vă solicităm să luaţi act de de retragerea copiilor noştri de la cursurile şcolare ale anului 2020-2021, urmând să-i înscriem pentru continuarea studiilor în anul şcolar 2021-2022. Vă aducem la cunoştinţă că hotărârea de a ne retrage copiii de la şcoală am luat-o având în vedere situaţia actuală din ţara noastră, precum şi faptul că sunt impuse restricţii şi sunt limitate şi încălcate drepturile copiilor la sănătate, la liberă mişcare. Noi, în calitate de părinţi, v-am adus la cunoştinţă faptul că nu suntem de acord cu măsurile impuse în şcoală, că nu suntem de acord cu limitarea şi încălcarea drepturilor copiilor noştri şi nu numai. Noi, în calitate de părinţi, apreciem că prin impunerea restricţiilor şi prin limitarea şi încălcarea drepturilor copiilor se aduce o atingere gravă dezvoltării normale atât din punct de vedere psihic, emoţional şi fizic", au scris, marţi, părinţii în informarea adresată şcolii.

Reprezentanţii şcolii au informat conducerea IŞJ Galaţi despre această situaţie, instituţia transmiţându-le părinţilor că încălcarea dreptului copilului la educaţie este o faptă penală ce va fi sancţionată ca atare.

Citește și: Un om de afaceri de top lansează acuzații grave împotriva unui candidat USR-PLUS: 'A fost angajatul meu. Se uita la filme intezise minorilor'

"Părinţii i-au trimis la şcoală fără mască încă de la începutul anului. Profesorii i-au întrebat pe copii, le-au oferit măşti, iar ei au spus că nu poartă. Mai mult chiar, a avut loc un conflict în curtea şcolii în urma căruia unul dintre părinţi a fost amendat de poliţişti. După aceea, părinţii au solicitat adeverinţă medicală astfel încât copiii să facă doar cursuri online. A rămas să ne întâlnim pentru a discuta situaţia. I-am spus că-i fac plângere. Conform Codului penal, restricţionarea dreptului la educaţie a unor copii se pedepseşte cu închisoare între trei luni şi un an sau cu amendă, în funcţie de gravitatea cazului. Lupta lui împotriva măştilor e treaba lui, dar eu, ca inspector şcolar general care am fost sesizat de situaţie, trebuie să iau măsuri", a declarat Onuţ Atanasiu.

El a precizat că la nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate aproximativ 50 de cereri prin care părinţii au solicitat ca elevii să nu poarte măşti şi să nu folosească dezinfectant.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.