Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elicopter militar PRĂBUŞIT în Grecia. Patru bărbaţi au murit, o femeie-ofiţer este rănită grav

UPDATE: Patru ofiţeri greci au murit şi o femeie-ofiţer a fost rănită, în urma prăbuşirii elicopterului în care se aflau, în apropiere de oraşul grec Larisa, centrul Greciei, a anunţat Statul Major al armatei din această ţară, informează AFP, potrivit agerpres.

Victimele au fost găsite lângă epava aparatului, se precizează într-un comunicat al Statului Major grec.

O anchetă a fost declanşată pentru a examina cauzele prăbuşirii. Potrivit televiziunii publice Ert, aparatul ar fi atins cabluri electrice înainte de a se prăbuşi.

Citeşte şi: China pregăteşte o 'armată de talie mondială'. Xi Jinping vrea o restructurare rapidă şi modernă

Femeia-ofiţer nu este în pericol şi a fost spitalizată ca măsură de precauţie, potrivit Statului Major.

Acesta a precizat că şeful Statului Major, general colonelul Alkiviades Stefanis, se va deplasa la locul accidentului.

Epava elicopterului de tip UH-1H (Huey), care efectua un 'zbor programat', a fost descoperită la Sarantaporo, localitate lângă oraşul Larisa, la câteva ore după ce a dispărut de pe radare, miercuri, în jurul orei 07:00 GMT, potrivit Statului Major.

Aparatul a decolat în jurul orei 04:50 GMT din Larisa, cu destinaţia Kozani, oraş din nord-vestul Greciei.

După dispariţia aparatului, o operaţiune de salvare a fost lansată cu participarea a două elicoptere militare şi a unui avion de pompieri.

Elicopterele polivalente Huey, folosite de armata americană în timpul războiului din Vietnam, sunt cele mai vechi din flota Greciei.

În februarie 2016, trei militari greci au fost ucişi după ce elicopterul lor de tip Augusta Bell s-a prăbuşit în Marea Egee lângă insula Leros, în timpul unui exerciţiu al marinei.

Coreea de Nord a difuzat imagini cu simularea unui atac asupra unui oraş american - FOTO/VIDEO

Ştire iniţială: Epava unui elicopter militar grec care s-a prăbuşit în timpul unui 'zbor programat', cu cinci militari la bord, a fost descoperită miercuri lângă Larisa, centrul Greciei, la câteva ore după dispariţia aparatului de pe radare, a anunţat Statul Major grec, informează AFP, potrivit agerpres.

'Pentru moment, nu ştim nimic despre soarta celor cinci membri ai echipajului, căutările sunt în curs', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Statului Major, colonelul Nikolaos Fanios.

ALERTĂ în Marea Neagră. Un vapor cargo a naufragiat în mijlocul furtunii - FOTO

O operaţiune de salvare a fost lansată cu participarea a două elicoptere militare şi a unui avion al pompierilor.

'Trei piloţi şi alţi doi militari' se aflau la bord, a precizat Fanios pentru AFP.

Elicopterul de tip Huey UH-1H a decolat miercuri dimineaţa devreme din Larisa, cu destinaţia Kozani, nord-vest, potrivit Statului Major.

Citeşte şi: Probleme de sănătate pentru George H.W. Bush. Fostul preşedinte a fost INTERNAT în spital

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.