Elveția a înghețat active rusești în valoare de aproape 8 miliarde de dolari

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-12-2022

Actualizat: 01-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: swiss flag

Elveția a declarat că a înghețat active rusești în valoare de 7,9 miliarde de dolari, ca răspuns la invazia din Ucraina.

Suma este mai mare decât cea publicată de Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) în luna iulie, notează The Guardian.

Elveția este o destinație favorită pentru rușii bogați și pentru activele acestora, iar în Elveția au fost confiscate și 15 proprietăți deținute de ruși, scrie Mediafax.

Băncile din această țară au interdicție de a accepta depozite de la cetățeni ruși sau de la persoane sau entități cu sediul în Rusia, de peste 100.000 de franci elvețieni.

Guvernul de la Berna s-a poziționat alături de UE în privința sancțiunilor în urma invaziei din februarie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri